NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Primul proces la CEDO după clasarea dosarului violențelor din 10 august 2018. Doru Oprea, rănit la mitingul Diasporei: ”De ce acel procuror a clasat dosarul fără să ne audieze?”

Doru Oprea, una dintre persoanele rănite în timpul protestului din 10 august 2018, reprimat violent de Jandarmerie, va da în judecată România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) după ce dosarul a fost clasat definitiv, transmite RFI. Rănit grav la picior de una din grenadele folosite de forțele de ordine care au intervenit în forță în Piața Victoriei, Doru Oprea spune că nu a fost audiat niciodată de procurorul DIICOT.

Într-un interviu acordat RFI, el dezvăluie că, după evenimentele dramatice din vara anului 2018, a decis să emigreze în Franța. „Nu voi mai reveni în țară. România este un capitol închis pentru mine. Cu părere de rău și cu mare jenă, voi da în judecată statul român la CEDO pentru că este ultima soluție”, spune Doru Oprea.

Rănit grav la picior, dar ignorat de procurori

Doru Oprea: De ce acel procuror a clasat dosarul fără să ne audieze? Eu am fost rănit, împușcat cu o grenadă în picior plus gloanțe de cauciuc în gleznă, cu raport IML și patru plângeri penale depuse împotriva unor persoane importante din statul român, ministrul de interne, șeful jandarmeriei, prefectul capitalei plus colonelul în alb, cel care a coordonat trupele speciale. Eu nu înțeleg de ce în trei ani nu am fost audiat niciodată. După ce am depus plângerile am predat la tribunalul militar și blugii găuriți cu grenada, plini de sânge, capacul extras din mine în noapte când am fost operat. Mie mi s-a pus viața în pericol. Medicul mi-a spus că capacul s-a oprit la 2mm de artera femurală. Dacă nu ajungeam mai repede la el puteam să mor. Viața mi-a fost pusă în pericol.

  

Reporter: Spuneți că ați depus mai multe plângeri penale. Ați fost grav rănit în evenimentele de atunci. În aceste condiții, luați în considerare să vă adresați Curții Europene a Drepturilor Omului?

DO: Da, asta e dorința mea. Asta am vorbit și cu avocatul meu. Următorul pas este merg la DIICOT sau nu știu unde, ca să îmi recuperez toate bunurile pe care le-am lăsat. Sper să le primesc. Să nu îmi zică că sunt probe și că le țin secretizate. Pasul următor este să mă îndrept de urgență către CEDO. O să mă coordonez și cu colegii mei, cu ceilalți de la ONG-uri și mai știu câțiva prieteni care au fost răniți atunci. Unii au picioarele arse. Un coleg are o gaură în pulpa dreaptă. Nu e coleg, e un prieten. Ne știam din piață de la proteste. Noi așa ne ziceam, colegi. Mi-e jenă să dau statul român în judecată la CEDO pentru a cere daune și a mi se face dreptate. Dar este ultima soluție. Mi-aș fi dorit ca o dată cu schimbarea puterii, pentru că am înțeles că justiția a fost controlată politic de PSD, dar acum că s-a eliberat am crezut că procurorii ne vor audia. Vor scăpa de presiunea politică și vor trimite dosarul în instanță pentru ca niște judecători, pe baza probelor și a audierilor să stabilească cine e vinovat. Justiția e o putere independentă în statul român. Din păcate nu avem altă soluție decât să dăm statul în judecată. Iar dacă vom primi despăgubiri și ni se va face dreptate tot eu, care sunt antreprenor ce plătește taxe și impozite și care nu a lucrat niciodată la statul român, împreună cu toți cetățenii români, voi plăti pagubele pe care le-au produs niște angajați ai statului român, care primesc bine merci salarii. Unii s-au pensionat și au pensii speciale. Acum încasează pensii…

g4media

Advertisements

Related posts

Două mame care abia au născut la Maternitatea Odobescu, testate pozitiv cu coronavirus

Redacția

Reţetele lui Ceauşescu în salamurile româneşti. Interzis la aditivi

Redacția

VIDEO: Oameni pândind pe la colțuri să poată scăpa neamendați de Poliție

Redacția
Încarcă...