
Intenția administrației locale de a amenaja un terminal intermodal în zona Vatra, acolo unde în trecut a funcționat stația de spălări vagoane aparținând de CFR Marfă rămâne o prioritate pentru administrația locală. Terminalul va permite transferul containerelor de la tir pe tren, facilitând transportul rapid și eficient al mărfurilor atât către Europa, cât și în interiorul României.
Pentru a înțelege mai bine modul de funcționare al unui astfel de sistem, reprezentanții administrației locale au vizitat recent un terminal intermodal în Oradea, care dispune de o linie de cale ferată de aproximativ 750 de metri. Vizita a oferit exemple concrete despre organizarea fluxului de marfă și integrarea facilităților feroviare cu cele rutiere.
„Sunt într-un terminal intermodal. Am venit cu domnul deputat Năcuță, care este în spatele meu, uitați-l. Haideți ca să mă întorc un pic, să vedeți dumneavoastră operațiunea. Știți că pe strada Prisăci avem stația de spălări vagoane și acolo vrem să facem și noi un intermodal. Intermodal înseamnă ce? Înseamnă că de pe tir, iei containerul, cum se întâmplă acum, și îl muți pe tren. Aici avem o linie de cale ferată, de vreo 750 de metri. De aici se transportă containerul către Europa și invers. Iar aceste containere, odată descărcate sau încărcate, se distribuie în România, în special în această zonă a țării. Așa că, având în vedere faptul că avem și noi acolo o intersecție de autostrăzi în construcție, avem un parc industrial, ne-am gândit că un astfel de intermodal ar fi o chestiune perfectă, care-l completa, să zicem, serviciile de distribuție sau acele facilități pentru investitori, în așa fel încât să-i atragem la Pașcani și să dezvoltăm comunitatea noastră. Ținem legătura! De la Oradea vă salut!”, a transmis primarul Marius Pintilie.
Terminalul de la Pașcani va completa infrastructura locală, inclusiv intersecția de autostrăzi aflată în construcție și parcul industrial din zonă. Proiectul vizează atragerea investitorilor și dezvoltarea logisticii regionale, contribuind la creșterea economică a comunității.


