RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Primarul din ​Sibiu Astrid Fodor propune creşterea cu 15% a salariilor angajaţilor din Primărie

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a iniţiat un proiect de hotărâre pentru majorarea salariilor de bază din administraţia locală cu 15%, informează publicaţia sibiană Turnul Sfatului.

Astrid Fodor, primarul municipiului SibiuFoto: Agerpres

Dacă cei 23 de consilieri locali vor aproba proiectul, în şedinţa de săptămâna viitoare, cei aproximativ 1.400 de angajaţi din Primăria Sibiu şi serviciile subordonate ar urma să se bucure de creşterea salarială de la 1 decembrie.

  

Excepţie de la creşterea salarială de 15% ar urma să facă secretarul şi administratorul public: pentru cei doi este propusă o creştere cu 8 procente, pentru a nu depăşi indemnizaţia viceprimarilor Sibiului (indemnizaţia lor şi a primarului este stabilită prin lege şi nu prin hotărâre a Consiliului local, la fel ca şi cea a consilierilor locali), precizează publicaţia citată.

Aproape trei milioane de euro în plus

Majorarea salariilor cu 15% ar însemna un efort bugetar de 14,4 milioane de lei, ajungându-se astfel la un fond anual de salarii în Primăria Sibiu de peste 23,6 de milioane de euro (118,33 de milioane de lei).

Cel mai mare salariu de bază, aferent gradației II, ar urma să fie cel alocat secretarului Primăriei (16.640 de lei lunar),

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Sentința în dosarul Colectiv a fost amânată din nou / Termenul stabilit de instanță pentru decizia finală

Redacția

Parlamentarii UDMR vor fi prezenţi la plenul de miercuri, în care se va decide soarta Cabinetului Cioloş, dar nu vor vota

Redacția

Wizz Air suspendă operațiunile pe trei aeroporturi din România până la 1 mai

Redacția
Încarcă...