RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieLocal

Primăria Pașcani cere proprietarilor să repare fațadele și acoperișurile blocurilor. Riscul de sancțiuni pentru neglijență (DOC)

Primăria Municipiului Pașcani avertizează asociațiile de proprietari și locatarii că au obligația legală de a întreține și repara fațadele, terasele și acoperișurile clădirilor. Măsura vine după mai multe sesizări primite de la cetățeni privind starea degradată a unor imobile din oraș.

Primăria Pașcani a transmis printr-un anunț postat pe site-ul oficial al instituției, că proprietarii sunt responsabili de menținerea în siguranță și bună funcționare a elementelor comune, precum acoperișurile, balcoanele și fațadele. În caz contrar, pot apărea infiltrații, igrasie, mucegai sau chiar riscuri pentru sănătatea locatarilor.

Autoritățile locale le cer asociațiilor să verifice starea clădirilor și să inițieze lucrările necesare cu ajutorul specialiștilor autorizați. În situațiile care implică intervenții asupra structurii, este obligatorie obținerea avizelor și autorizațiilor legale.Nerealizarea acestor lucrări poate duce la deteriorări suplimentare și la sancțiuni, conform legislației în vigoare.

Pentru sprijin sau informații suplimentare, locatarii se pot adresa Compartimentului Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Pașcani, la numărul 0232-762300, int. 112.

  

Document

Related posts

Ariile protejate din Cristești, Miroslovești, Moțca, incluse într-un proiect de dezvoltare durabilă

Redacția

Treceri de pietoni în zona sediului provizoriu al Școlii ”Iordache Cantacuzino”, din cartierul Fântânele

Marius Parteni

Apă și canalizare în comuna Cotnari! Acceptare la finanțare a proiectului

Carmen Bălăceanu
Încarcă...