NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Primăria nu va avea posibilitatea să concesioneze pășunile fără un plan de amenajament pastoral

Primăria Municipiului Pașcani este obligată să realizeze planul de Amenajament Pastoral prin care producătorii agricoli și fermierii mijlocii care au potențial pentru dezvoltarea exploatației, au drept de a a-și extinde spațiile în care își desfășoară activitatea. 

 

La dezbaterea ce a avut loc astăzi la Clubul Copiilor din Pașcani, organizat de Camera Agricolă Judeţeană Iaşi, eveniment intitulat „Mijloace şi metode de dezvoltare a fermierilor mici şi mijlocii”, aproximativ 60 de producători au fost prezenți pentru a lua parte la temele de interes propuse de cei invitați, și pentru a afla oportunitățile de care pot beneficia: ajutorul bancar și consultanță  pentru valorificarea producției. Rând pe rând, exponanții și-au prezentat ofertele care vin în ajutorarea celor prezenți și au răspuns întrebărilor care veneau din public.

„Cunosc destul de bine fermierii din zonă. Nu este prima activitate organizată la Pașcani. Prezența fermierilor a fost destul de consistentă astăzi, ținând cont că mai sunt și alte manifestări dedicate lor în județul Iași. Astăzi la Consiliul Județean și la Prefectură este o întâlnire organizată și de Ambasada Olandei care au un program mai amplu. Doresc să îi învețe pe fermieri cum să se asocieze în cooperative. Este vorba de niște planuri de amenajament a pajiștilor, în care legiuitorul obligă toate UAT-urile, toate unitățile administrativ teritoriale, să întocmească aceste planuri împreună cu reprezentanți ai Camerelor Agricole județene. Acestea vor fi vizate de către Direcția Agricolă Județeană, și îndeplinirea lui va fi urmărită îndeaproape de către aparatul primarului”, ne-a declarat Eduard Elefteriu, consilier în cadrul Camerei Agricole Județene, Iaşi. 

Pe de altă parte, Primăriei Municipiului Pașcani îi revine sarcina de a realiza planul de Amenajament Pastoral prin care producătorii agricoli, fermierii mijlocii care au potențial pentru dezvoltarea exploatației, dar și asociațiile și organizațiile profesionale au dreptul de a se extinde, Primăria neavând dreptul să concesioneze pășunile.

„Fără aceste planuri de amenajament pastoral, Primăria nu va avea posibilitatea să concezioneze pășunile, iar crescătorii de animale, utilizatori de pajiști, nu vor putea beneficia de subvenții. Noi am transmis informația în teritoriu,  în perioada următoare ne vor transmite solicitarea de încheiere a unui contract în vederea elaborării unui amenajament pastoral. Probabil ei lucrează la studiul pedologic, care este elaborat de Oficiul de Studii Pedologice”, a adăugat consilierul.

Se promovează agricultura în localitățile din județ, iar prin intermediul fondurilor europene se caută idei inovative cum ar fi tablouri fotovoltaice care folosesc energia solară sau șansele pentru redresarea creșterii taurinelor prin progres genetic care duc sau conduc la ameliorarea în fermă.

La întâlnirea organizată de APIA a fost prezent și Constantin Vartolomei, președintele sucursalei CEC Bank Iași, care a evidențiat  cooperarea băncilor cu sistemul agricol, sau mai bine spus cooperare cu APIA și oferirea de subvenții.

În cadrul dezbaterii a-a amintit și de fondurile nerambursabile care susțin ideile tinerilor, dar și pașii necesari de urmat pentru accesarea fondurilor europene.

 

Anul 2015 a adus pentru 80 dintre localitățile din județ, din cele 98 existente, vizite similare cu cea de astăzi, iar, din cele relatate de Eduard Elefteriu, oamenii au plecat câștigați.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

loading...
Advertisements

Related posts

Executorii vând, în Pașcani, un apartament cu trei camere

Redacția

Vasile Pleşca, proprietarul producătorului de carne Avastar:„Noi pregătim forţă de muncă pentru afară. Anual îmi pleacă 100-130 de şoferi sau măcelari în străinătate, deşi le dau salariu de 1000 de euro brut/lună“

Redacția

Ludovic Orban: Vom creşte pensiile cu cât este posibil

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site