Primăria comunei Lespezi anunță că intenționează să achiziționeze o suprafață de minin 2.500 metri, teren arabil. Acesta va fi pus la dispoziția Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași, pentru investiții.
Pe terenul acesta se vor realiza bazinele de stocare și tratare a apei, pentru satul Heci.” Primăria intenționează să achiziționeze o suprafață de minim 2500 metri teren arabil, situat pe DE 473 Heci, Probota (drumul Mânăstirii), tarlaua 23, arabil 480, pe partea spre Tătăruși. Suprafața poate fi compusă și din două loturi alăturate, dar este necesară o deschidere la drum de minim 32 metri. Achiziția este necesară pentru construirea bazinelor de stocare și tratare a apei, pentru Satul Heci, în cadrul programului ”Alimentare apă și canal”, prin intermediul Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS”, se arată într-un anunț postat pe pagina de internet a instituției.
Comuna Lespezi este parte integrată a POIM, proiect cu finanțare europeană ce va fi derulat de ARSACIS prin operatorul ApaVital SA. Acesta cuprinde înființarea și extinderea rețelelor de distribuție precum și cele de canalizare în județ.
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (AM POIM) a semnat contractul de finanțare pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași.
Obiectivul proiectului, care o valoare totală eligibilă de peste 2 miliarde lei, îl reprezintă îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare în 40 unități administrativ-teritoriale, astfel: municipiile Iași și Pașcani, orașele Hârlău, Podu Iloaiei și Tg. Frumos, comunele Al.I.Cuza, Bârnova, Ceplenița, Ciortești, Ciurea, Comana, Costești, Costuleni, Cotnari, Cozmești, Cristești, Deleni, Dobrovăț, Heleșteni, Holboca, Ion Neculce, Lespezi, Motca, Miroslava, Mogoșești, Oțeleni, Popești, Popricani, Rediu, Ruginoasa, Scânteia, Scobinți, Schitu-Duca, Sinești, Tătăruși, Tomești, Tibana, Valea Lupului, Valea Seacă și Voinești.
Aproximativ 170.000 persoane din județul Iași vor beneficia de apă și canalizare datorită acestui proiect, care contribuie, totodată, la dezvoltarea socio-economică a zonei prin crearea de locuri de muncă în perioada de implementare dar și după, precum și la stimularea investițiilor private și a turismului în zona rurală din aria de implementare.



