News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Prima seară de film în aer liber la Pașcani a fost un succes! Următorul film va fi ales de pășcăneni (Foto)

Proiecția filmului „Tom și Jerry” în aer liber a atras un număr mare de pășcăneni în piațeta din fața primăriei, vineri seară. Aproximativ 350 de persoane, cele mai multe fiind părinți împreună cu copii, s-au adunat în zona unde a fost amenajat cinematograful.

Evenimentul s-a desfășurat fără incidente neplăcute, vremea bună și lipsa țânțarilor i-au făcut pe cei prezenți să se bucure de vizionare.

Neștiind câți oameni vor fi prezenți datorită intrării libere, administrația locală a amplasat un număr de 130 de scaune, iar unii oameni au stat pe băncile din piațetă, pe bordura fântânii arteziene sau chiar în picioare.

Vor mai fi încă nouă proiecții de film la Pașcani, în fiecare zi de vineri, atunci când vremea va permite.

  

Pășcănenii pot decide ce film doresc să vizioneze vinerea ce urmează, în acest sens administratorul public, Claudiu Bodoașcă a creat un sondaj pe grupul de Facebook „Ești din Pașcani dacă”. În sondaj se regăsesc cinci filme dintre care oamenii pot alege și anume „Encanto”, „Small Foot”, „Space Jam”, „The Jungle Book” și „Scoob!”.

Related posts

Fenomen spectaculos pe cer, în această noapte. Ce sunt Orionidele și unde le puteți vedea cu ochiul liber

Redacția

146 de ani de activitate umanitară – La mulți ani, Crucea Roşie Română

Redacția

Expoziție Internațională de Pictură pentru Copii – „Sărbătoarea Primăverii”, la Iași

Redacția
Încarcă...