Preşedintele argentinian Javier Milei a extins marţi prin decret prerogativele poliţiei federale (naţionale) în materie de control, de percheziţie, de utilizare a armei din dotare şi de supraveghere digitală, afirmând că vrea să se inspire de la FBI-ul american, axat mai mult pe anchetă, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
Decretul publicat în Jurnalul Oficial intră în vigoare cu o zi înainte de o manifestaţie ce va fi organizată la Buenos Aires în solidaritate cu lidera opoziţiei, Cristina Kirchner, care ispăşeşte începând de marţi o pedeapsă de şase ani de detenţie la domiciliu.
În virtutea acestor noi puteri, poliţia federală va putea ţine în arest până la zece ore un suspect fără act judiciar în caz de prezumţie de delict, potrivit textului semnat de preşedintele Milei.
Percheziţiile corporale pe un drum public, precum şi a bunurilor personale şi vehiculelor, sunt de acum autorizate fără acordul prealabil al unui judecător.
De asemenea, „personalul care are statutul de poliţist îşi poate folosi ostentativ armele pentru a asigura apărarea oportună a persoanelor sau drepturilor unor terţi sau ale sale proprii”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


