News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Predoiu: Progresele înregistrate de România în domeniul judiciar trebuie recunoscute la nivelul statelor membre şi al Comisiei Europene

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, Cătălin Predoiu a participat, marţi, la sesiunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne organizată, la Praga, de Preşedinţia cehă a Consiliului UE, context în care a avut întâlniri bilaterale cu omologii din Germania, Marco Buschmann, şi Finlanda, Anna-Maja Henriksson.

În cadrul celor două întâlniri, el a subliniat progresele înregistrate de România în cadrul MCV, precum şi importanţa conştientizării acestora la nivelul statelor membre şi al Comisiei Europene. De asemenea, miniştrii au evaluat şi căile tehnice de armonizare a poziţiilor în legătură cu o serie de subiecte aflate pe agenda Consiliului JAI.

„Progresele înregistrate de România în domeniul judiciar trebuie recunoscute, judecătorii şi procurorii români nu sunt cu nimic mai prejos decât colegii lor europeni. Ca ministru al Justiţiei, am explicat şi voi continua să explic miniştrilor europeni progresele sistemului judiciar românesc, inclusiv intrând în detalii de nivel tehnic. După intrarea în UE, s-au făcut eforturi uriaşe pentru consolidarea Justiţiei şi a independenţei sale, de la cadrul legislativ şi până la cel financiar-bugetar şi, deşi mai sunt probleme de rezolvat, ne concentrăm pe soluţii, în cooperare cu sistemul judiciar, prin reprezentanţii săi”, a declarat Cătălin Predoiu, citat în comu

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Tudor Chirilă îl atacă dur pe ministrul Sănătății după comentariile privind spitalul făcut din donații: „Mizerabilul domn Alexandru Rafila” / „E partenerul mafiei din sănătate”

Redacția

LIVE Ziua 128 de război. Ucraina a început să exporte energie electrică spre UE, prin România, anunță Zelenski / Serghei Lavrov anunță o nouă ”cortină de fier” între Rusia și Occident / Erdogan avertizează că încă poate bloca aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, dacă nu îndeplinesc cerințele Ankarei/ Jumătate din rachetele lansate de ruși în Ucraina sunt din perioada sovietică și au precizie slabă, susține Kievul

Redacția

Tinerii reţinuţi pentru distrugere prin incendiere, arestaţi preventiv pentru 30 de zile / Ar fi incendiat un autoturism și mai multe chioșcuri de flori din Târgu Jiu

Redacția
Încarcă...