RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Polițiștii s-au întâlnit cu peste 100 de elevi din Heleșteni și Oboroceni

Miercuri, 2 iulie 2025, în intervalul orar 10:00 – 11:30, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară au desfășurat o activitate preventiv – educativă în rândul elevilor din două unități de învățământ gimnazial din județul Iași, respectiv Școala Gimnazială Heleșteni și Școala Gimnazială Oboroceni.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul campaniei derulate la nivel național de Inspectoratul General al Poliției Române ,,Dorințe îndeplinite, la vârste potrivite”.

Reprezentanții poliției au discutat deschis cu elevii despre teme esențiale, precum: agresiunea sexuală, violența fizică, distrugerea bunurilor, dar și siguranța în mediul online, subliniind importanța evitării relaționării cu persoane necunoscute și nepostării de date personale pe internet.

De asemenea, au fost prezentate principalele consecințe legale — atât contravenționale, cât și penale — ce pot apărea în cazul implicării în fapte antisociale.

  

Activitatea s-a desfășurat interactiv, cu implicarea activă a celor peste 100 de copii, care la final au primit recomandări preventive și materiale informative menite să reducă riscul de victimizare.

Poliția Română își reafirmă angajamentul față de educarea tinerilor în spiritul responsabilității, al prevenirii infracționalității și al siguranței personale.

Related posts

Clanul din Târgu Frumos care vindea sclavi în Anglia. 12 români au fost exploatați prin muncă

Redacția

Activități preventive ale polițiștilor, la Ruginoasa

Redacția

81 kilograme de opiu au fost găsite ascunse deasupra cabinei unui autocamion. Drogurile valorează 1,5 milioane de euro

Redacția
Încarcă...