Agenții de la Poliția Locală au fost puși la zid astăzi de către un consilier local, chiar în plenul ședinței de consiliu. Codrin Toma s-a arătat nemulțumit de modul în care arată Esplanada din oraș, referindu-se la cei care mută nestingheriți băncile dintr-un loc în altul, joacă table și scuipă coji de semințe. În acest context a întrebat retoric ce face Poliția Locală, și de ce nu ia măsuri pentru a stopa aceste comportamente.
Și Vasile Avramiuc a avut de obiectat referitor la câteva comportamente, care, spune el, i-au fost aduse la cunoștiință de către cetățeni. Pesedistul a declarat că în foișorul din parcul situat în spatele magazinului Riama se întâmplă “chestii deosebite”, referindu-se la consum de droguri și alcool.
Toate aceste fenomene arată cu degetul spre activitatea Poliției Locale, care nu s-ar achita de sarcinile ce constau în păstrarea ordinii și liniștii publice.
Vasile Avasiloaie se apără și susține că instituția pe care o conduce funcționează cu un efectiv de 28 de oameni, în condițiile în care ar trebui să fie câte un polițist local la 1000 de persoane, iar populația municipiului Pașcani are 33.000 de persoane. Practic agenții locali sunt supraîncărcați cu sarcini și se află în imposibilitatea de a acoperi toate problemele din oraș.
“Mă îngrijorează concluzia domnilor consilieri deoarece este făcută înainte ca Poliția Locală să prezinte bilanțul activității pe anul 2015. Vă fac dovada că raportul este întocmit încă din luna martie a anului curent, și așteptam să fiu chemat în ședințele de consiliu pentru a prezenta raportul activității. Ca o prezentare generală, am să fac precizarea că în prezent, Poliția Locală are un efectiv total de 28 de persoane, din care un agent asigură paza la Finanțele Publice Locale, iar cinci agenți lucrează în dispeceratul Poliției Locale și ca post de ofițer de serviciu. Pe timp de zi asigur și funcția de ofițer de serviciu. Avem în compartimentul Comercial, o persoană lipsă, agentul care lucra s-a pensionat, la fel și în cazul Compartimentului Disciplină în Construcții. Deci, cu un efectiv de 21 se persoane organizat pe trei schimburi, asigurăm rezolvarea tuturor problemelor pe o suprafață de 75 km pătrați, cât are municipiul Pașcani”, a declarat Vasile Avasiloaie, șeful Poliției Locale.
Cu privire strict la problemele evidențiate astăzi de către consilierii locali, șeful Poliției aduce la cunoștiință, cu documente, numărul de amenzi și faptele pentru care le-au aplicat agenții din subordinea sa, în decursul anului 2015. Vasile Avasiloaie spune că i-a atenționat pe șefii Primăriei încă de când au adus mobilier pe Esplanadă, că băncile trebuie fixate, pentru că există riscul ca cetățenii să le mute. Totodată, coșurile de gunoi sunt răsturnate cu ușurință de către câinii comunitari, iar dovada stă în câteva imagini surprinse de camerele de luat vederi de pe Esplanadă.
Parcul de joacă de la Riama este neîmprejmuit de ani de zile, iar până la acest moment, polițiștii nu au depistat persoane care să consume sau să fie sub influența substanțelor halucinogene. Oricum, aceste cazuri, dacă ar fi, ar reveni în grija Poliției Naționale, spune Vasile Avasiloaie. Cât despre consumul de semințe pe Esplanadă, șeful Poliției Locale spune că, unul dintre cei sancționați anul trecut este chiar fiul unui consilier local.
Vasile Avasiloaie așteaptă să fie chemat în Consiliul Local, să prezinte raportul de activitate din anul trecut, pentru a arăta, cu date concrete, că agenții din subordinea sa își fac treaba.
{youtube}BHMp2lgL2Ck{/youtube}


