Parlamentarul liberal Florin Roman a informat că ministrul Fiananțelor, Marcel Boloș, este mandatat pentru clarificarea aspectelor privind Pilonul II de pensii în cadrul unei ordonanțe la finalul anului. Inițiativa vine ca urmare a modificărilor aduse Codului Fiscal.
Liberalii solicită Ministerului Muncii clarificarea aspectelor privind pensiile FOTO Facebook
„PNL nu susține impozitarea progresivă a pensiilor private. Am cerut ministrului de Finanțe să proroge prin ordonanța “trenuleț” intrarea în vigoare a acestor prevederi, în cazul în care inițiatorul, adică Ministerul Muncii, nu clarifică aspectele semnalate în spațiul public”, a informat liberalul Florin Roman într-o postare pe Facebook.
„Dacă inițiatorul, și anume Ministerul Muncii, nu va reveni asupra neclarităților reale care au apărut în spațiul public, atunci l-am mandat pe ministrul Finanțelor, ca la sfârșitul anului să proroge și să excepteze Pilonul doi, trei și patru de la aceste prevederi, tocmai ca să nu existe niciun fel de discuție că ele ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2024”, a afirmat liberalul în Parlament.
Amintind de un amendament prin care era naționalizat Pilonul II de pensii, liberalul a mai susținut că partidul său este garantul apărării Pilonului II de pensii,
» Citește continuarea pe pagina autorului


