Pași importanți pentru modernizarea Pieței Agroalimentare din zona Vale. În această perioadă a fost finalizată documentația privind proiectarea reabilitării pieței și urmează să fie organizată o licitație în acest sens.
Administrația locală speră ca până la sfârșitul acestui ani să se încheie și procedura de achiziție, astfel ca în 2018 să demareze și lucrările.„S-a finalizat întocmirea documentației pentru a face licitația de proiectare a noului sediul al Pieței din Vale. Sperăm ca până la finalul acestui an să se încheie procedura de achiziție, astfel încât anul care vine să avem tot ceea ce înseamnă studiul tehnic aferent, dar și execuția lucrărilor de modernizare în Piața Vale”, a declarat viceprimarul Gabriela Nedelcu.
Menționăm faptul că primarul Dumitru Pantazi a promis campania electorală că, până la finalul mandatului, va investi 9 milioane de lei pentru modernizarea piețelor din Pașcani.


