Activitate cu tradiție la Liceul Economic „Nicolae Iorga” din municipiu. Este vorba despre Concursul Județean de desen ce are ca temă „Sfântul Nicolae văzut prin ochi de copil”.
Evenimentul a adunat în acest an 186 de elevi din clasele V-XII, de la unitățile de învățământ din județul Iași. Cei mai mulți dintre ei au participat și în anii trecuți, când au reușit să se claseze pe primele locuri, lucru ce i-a ambiționat să se înscrie și la această ediție.
Timp de câteva ore, tinerii au realizat desene cu chipul Sfântului Nicolae, cel cunoscut pentru dragostea sa pentru copii. Pentru asta, ei au fost răsplătiți cu diplome și pachete cu dulciuri.
Activitatea de astăzi face parte dintr-un proiect interdisciplinar, care mai cuprinde o conferință religioasă ce va avea loc la Protopopiatul Pașcani pe data de 4 decembrie, la ora 13:00 și o excursie la mănăstirea Probota, județul Suceava. În excursie vor merge primii 56 de elevi desemnați câștigători.
Evenimentul este organizat de Liceul Economic „Nicolae Iorga” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Primăria Pașcani, Casa de Cultură, Clubul Copiilor, Asociația Șansa 2010, ATOR Pașcani, Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”și Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino”.
Concursul deschide șirul activităților dedicate Zilelor Școlii.