News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
AdministrațieUncategorized

Persoanele care-și montează panouri solare pe case, obligate să ceară aviz de la Direcția de Cultură

 Persoanele care-și montează panouri solare pe case, obligate să ceară aviz de la Direcția de Cultură

De câteva zile, un nou program de finanțare a sistemelor fotovoltaice pentru persoane fizice, REPowerEU, a băgat în priză direcțiile județene pentru cultură. Direcția ieșeană e de departe cea mai afectată, pentru că este pe picior de mutare din Casa Pătrată, clădire care urmează să intre în șantier de eficientizare energetică.

Motivul este că peste două săptămâni, pe 24 octombrie, ia startul o nouă campanie de finanțare a achiziției și montării de panouri fotovoltaice, la pachet cu sisteme de stocare a energiei electrice. De fapt, campania a început deja, dar, spre deosebire de „Casa Verde”, de exemplu, unde bătălia pe macroregiuni s-a dat chiar și în mai puțin de două minute, acum solicitanții se înscriu pe lista unui operator economic. La rândul lui, acest operator trebuie să se fi înrolat în platforma PNRR (programul de finanțare). Perioada de înrolare se încheie pe 16 octombrie.

Fiecare operator poate apoi să depună cerere de finanțare în numele a cel mult 1.000 de consumatori vulnerabili de energie. Aceștia sunt beneficiarii programului – care trebuie să respecte o singură condiție esențială: să nu fi primit finanțări similare.

Este vorba în total de 60 de mii de vouchere în valoare de 5000 de euro fiecare. Dintre acestea, 40 de mii sunt destinate achiziționării sistemului de panouri fotovoltaice cu o capacitate de cel puțin 3 kW, iar 20 de mii, pentru sistemele de stocare a energie de cel puțin 5 kW. Contractele cu fiecare beneficiar vor începe să fie semnate din 24 octombrie, potrivit Ghidului solicitantului pentru Investiția 4 a Componentei 16 a PNRR. Sistemele trebuie să fie instalate până în septembrie anul viitor, pentru ca sumele să fie transferate apoi beneficiarilor până la sfârșitul lui 2025.

  

Mai e o diferență față de programele de finanțare a sistemelor fotovoltaice, de data asta una birocratică. Beneficiarii trebuie să mai atașeze la dosar un aviz, de la Direcția Județeană pentru Cultură. Acesta trebuie să ateste că imobilul pe care urmează să fie amplasate panourile nu este clasată/ în curs de clasare ca monument istoric în patrimoniul UNESCO, în patrimoniul cultural național, în patrimoniul cultural local din mediul urban și rural. De asemenea, că acea clădire nu este amplasată într-o zonă de protecție a monumentelor istorice şi/ sau într-o zonă construită protejată aprobată potrivit legii.

Continuarea pe Ziarul de Iași

Related posts

Normalitate și Prosperitate? Prețul gunoiului a crescut cu 130% în mandatul lui Dumea la șefia EcoSalubritate

Marius Parteni

Mogulul gazelor de şist a murit într-un accident de maşină la o zi după ce a fost acuzat de conspiraţie

Redacția

Adio convenții individuale la apă! PSD a anulat o decizie luată în campania electorală. ApaVital are prioritate!

Marius Parteni
Încarcă...