NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Persoanele care au obţinut venituri din străinătate trebuie să le declarare până pe 26 mai

Contribuabilii ieşeni persoane fizice care au obţinut anul trecut venituri din străinătate impozabile în România trebuie să le declare la Administraţia Judeţeană de Finanţe Publice până luni, 26 mai. Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România, şi de cele care îndeplinesc, pentru anul de raportare, condiţiile de rezidenţă prevăzute de Codul fiscal.

Veniturile vizate sunt cele obţinute din profesii libere, activităţi comerciale, valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, piscicultură, silvicultură, premii şi jocuri de noroc sau sub formă de dividende şi dobânzi. În aceeaşi categorie intră şi veniturile obţinute din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal sau câştigurile din transferul titlurilor de valoare. „Contribuabilii trebuie să fie atenţi la faptul că veniturile se declară pentru fiecare ţară – sursă a veniturilor şi pentru fiecare categorie de venit realizat. Veniturile realizate din străinătate, precum şi impozitul aferent plătit în străinătate, exprimate în unităţi monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului”, a precizat Maria Ţăran, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Finanţe Publice Iaşi. Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcţie de natura acestuia, potrivit Codului fiscal. Formularul 201 se completează de către contribuabili sau de către împuterniciţii acestora şi se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Depunerea formularului după data de 26 mai se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei.

sursa Ziaruldeiasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

loading...
Advertisements

Related posts

Record de contestatii la un proiect de milioane euro

Redacția

Omul de afaceri Iulian Dascălu a început lucrările la cea mai înaltă clădire din ţară

Redacția

Dosarele „Prima Casă” vor putea fi urmărite pe internet

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site