NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou începe astăzi, la București

Începând de astăzi, 21 octombrie, până joia viitoare, 28 octombrie, în Capitală are loc pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului. Patriarhia Română anunță că manifestările religioase vor avea loc „cu respectarea atentă a măsurilor sporite de precauţie, ordine şi protecţie igienico-sanitară”, instituite în București. Este al doilea an la rând când pelerinajul are loc în contexul pandemiei de coronavirus.

„Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina vor fi aşezate spre închinare în pridvorul Catedralei Patriarhale în dimineaţa zilei de joi, urmând a fi aşezate în Baldachinul Sfinţilor în dimineaţa zilei de sâmbătă. Sfintele Moaşte vor fi aşezate din nou în Catedrala Patriarhală în ziua de joi, 28 octombrie, după închinarea ultimului credincios”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.

Ce reguli de protecție sanitară au fost stabilite în timpul pelerinajului:

Accesul la racla cu moaște se va face pe un singur rând de persoane, care trebuie să păstreze între ele o distanță de 1,5 metri, pe traseul de acces fiind marcaje pentru facilitatea păstrării distanței și anunțuri privind respectarea regulilor de igienă.

  

Fluxul unic de circulație a participanților va avea intrarea la baza Dealului Patriarhiei, iar ieșirea va fi separată, pe Strada Patriarhiei spre Strada 11 iunie.

În timpul pelerinajului, voluntari echipați cu măști de protecție și mănuși vor oferi credincioșilor dezinfectanți și măști, în cazul în care aceștia nu au.

Aproximativ 2.000 de pachete alimentare vor fi oferite de voluntari pelerinilor. Acestea conțin biscuiţi sau eugenii și apă plată în sticle sigilate, produsele fiind însoţite de certificat de conformitate.

Pelerinii care s-au închinat la Sfintele Moaște și îndreaptă către ieșirea dinspre Strada 11 iunie, vor primi agheasmă îmbuteliată în sticle sigilate.

Pe esplanada din faţa Altarului de vară vor exista marcaje care să indice locurile care trebuie ocupate de persoanele care participă la slujbele în aer liber. De asemenea, acolo vor fi amplasate 200 de scaune, cu o distanță de 1,5 metri intre ele.

Raclele cu Sfintele Moaște vor fi acoperite cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent.

În zilele de joi, vineri, sâmbătă și luni, slujbele vor avea loc în interiorul Catedralei Patriarhale, cu participarea a cel mult 70 de credincioși. Marți, 26 octombrie, când este sărbătorit Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sfânta Liturghie va avea loc la Altarul de vară de lângă Catedrală, începând de la ora 9.30. Iar miercuri, în ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Liturghia va avea loc tot la Altarul de vară, începând de la ora 9.00.

Aflați amănunte de pe libertatea.ro.

Advertisements

Related posts

Concert în aer liber de ziua comunei Todirești

Redacția

Activități cu și pentru copii, în centrul Pașcaniului, de 1 Iunie

Ema Roman

Noi măsuri de relaxare de la 1 iulie. Mai multe persoane la evenimentele private. Cluburi și restaurante deschise până la 2 noaptea

Redacția
Încarcă...