RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Pașcaniul invadat de ciori! Pubelele cu deșeuri și coșurile stradale, ținta acestora

Mizeria de pe domeniul public este și din cauza ciorilor, care de ani de zile s-au înmulțit. În zona pubelelor unde este depozitat gunoiul menajer sau coșurile de gunoi stradale, puteți vedea dimineața zeci de asemenea păsări.

În căutarea de hrană, ele scormonesc prin recipiente de colectare, iar multe din gunoaie sunt aruncate pe domeniul public. Vorbim de o situație ce poate deveni un fenomen îngrijorător. Numărul acestor păsări este mai mare de la an la an. Consilierul Vasile Avrămiuc a tras un semnal de alarmă în ședința Consiliului Local din 30 iunie, cu privire la numărul mare al ciorilor și patrupedelor.

”Vreau să ridic o problemă. Sunt foarte multe ciori și câini comunitari. Trebuie făcut ceva. Să vorbim cu instituțiile abilitate. Plătim bani pentru sterilizarea lor, dar pe străzi vedeți că se înmulțesc. Unde vedeai înainte pe stradă așa ceva?”, a spus Avrămiuc.

Interpelarea sa a rămas la stadiul de discuție. Primăria Pașcani dă semne că nu a recepționat mesajul alesului local și nici nu are măsuri pe termen scurt, pentru combaterea acestui fenomen.    

  

Pe timpul primarului Grigore Crăciunescu a fost demarată o acțiune de toaletare a copacilor din zona centrală, una din motivații fiind distrugerea cuiburilor de ciori.

Related posts

Pe drumurile unui cartier, oamenii înoată prin noroaie

Redacția

Judeţul va fi păzit împotriva viiturilor cu senzori instalaţi pe bani europeni în Ucraina

Redacția

Diplomă de perseverență și determinare pentru Primăria Pașcani, din partea ADR Piatra Neamț

Marius Parteni
Încarcă...