RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Pașcani: Centru Multifuncțional de Dializă, Recoltare a Sângelui și Instruire a Populației în Acordarea Primului Ajutor Premedical

Vești bune pentru pășcăneni și persoanele din zonele învecinate! Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași a inițiat procedurile de înființare a unui Centru Multifuncțional de Dializă, Recoltare a Sângelui și Instruire a Populației în Acordarea Primului Ajutor Premedical, în municipiul nostru.

 

  

 Deși inițial în această vară discuțiile au fost doar pentru deschiderea unui Centru de Recoltare a Sângelui, lucrările au fost amânate, deoarece este nevoie și de un Centru de Dializă, pentru a nu mai fi nevoie de deplasare la Iași. Activitatea punctului de lucru se va deschide oficial pe 22 august.

”Lucrările au fost amânate, deoarece am fost contactați de mai multe persoane, 32 la număr, de pe raza Municipiului Pașcani care își doresc înființarea unui centru de dializă, astfel am analizat legislația în vigoare și am decis să înființăm un centru multifuncțional la Pașcani, care să aibă rol multiplu și vom începe lucrările de amenajare având în vedere aceste aspecte legale, anume, respectarea condițiilor privind înființarea unui centru de dializă, combinat cu un centru de recoltare a sângelui și a unui centru de instruire a populației privind acordarea primului ajutor premedical”, ne-a precizat Marius Grațian Benchea, director general la Serviciul Voluntar de Ambulanță.

 

Sediul este amplasat pe strada Eugen Stamate, piața deal,  acolo unde a funcţionat Centrul de Studii Ştefan cel Mare.

Se vor susține cursuri de prim ajutor premedical pentru populație, deoarece acordarea primului ajutor la timp face diferența dintre viață și moarte.

În același timp, au început înscrierile pentru voluntariat în cadrul Serviciului Voluntar de Ambulanță din Pașcani, pentru:

Divizia Medicală care are în componență medici, asistenți medicali, studenți la UMF specializarea M.G. începând cu anul IV, respectiv A.M.G. începând cu anul III, sau la alte școli postliceale cu specific sanitar specializarea A.M.G. începând cu anul III.

 Divizia de Tineret care e destinată celor cu vârsta cuprinsă între16 și 18 ani, pe care îi pasionează situațiile de urgență, vor să învețe cum să acorde primul ajutor în caz de nevoie și cum să se comporte în caz de situații de urgență

Departamentul de Intervenție Rapidă se ocupă cu asigurarea primului ajutor pre-medical la evenimentele majore organizate pe raza județului Iași la care sunt solicitați, și asigură sprijin pentru voluntarii și angajații Diviziei Medicale a Serviciului Voluntar de Ambulanță

Departamentul Media și Fundraising care se ocupă cu mediatizarea evenimentelor organizate de către Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași și pune la dispoziția organizației fondurile necesare pentru buna funcționare a acesteia.

Înscrierile se fac la numărul de telefon 0785 901 901, pe pagina de facebook a Serviciului Voluntar de Ambulanță Pașcani sau accesând site-ul www.ambulanta.life.

 

Related posts

Aproape 15% dintre copiii români au fumat înainte de 15 ani

Redacția

Când va fi prima zi fără decese provocate de COVID-19 în România

Redacția

Crește numărul pacienților internați la ATI. A doua zi cu peste 16.000 de cazuri noi de COVID-19

Redacția
Încarcă...