RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Parlamentul bulgar respinge un veto prezidenţial ce viza preluarea rafinăriei Lukoil

Parlamentul bulgar a respins joi un veto prezidenţial asupra legislaţiei care permite guvernului să preia controlul asupra rafinăriei de petrol Lukoil şi să o vândă pentru a proteja activele de sancţiunile americane iminente, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –

Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei SUA şi Regatul Unit au impus sancţiuni luna trecută împo triva Lukoil şi Rosneft, cele mai mari două companii petroliere din Rusia, escaladând presiunea asupra preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina şi ameninţând operaţiunile acestora în întreaga Europă.

Parlamentarii au aprobat săptămâna trecută modificări care acordă unui manager comercial numit de guvern puteri de a supraveghea funcţionarea continuă a rafinăriei Lukoil din Bulgaria după 21 noiembrie, când sancţiunile americane urmează să intre în vigoare, şi de a vinde compania, dacă este necesar.

  

Preşedintele Rumen Radev a respins proiectul de lege miercuri, avertizând că acesta nu oferă garanţii împo triva viitoarelor pretenţii financiare împotriva statului.

Parlamentul a respins joi obiecţiile sale cu 128 de voturi pentru şi 59 împotrivă, a relatat agenţia de ştiri bulgară BTA.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Cum vrea Primăria să atragă turiștii în București: le pune o taxă de 2 euro pe noapte. Descarcă proiectul de hotărâre care privește hotelurile, apartamentele pe AirBnB și alte cazări

Redacția

Biden: Rusia nu are nimic altceva în afară de petrol și arme nucleare / Reacția Kremlinului: Declarațiile arată cunoştinţe incorecte şi o neînţelegere a Rusiei moderne

Redacția

Coronavirus în România: Duminică au fost raportate 906 cazuri și 4 decese Covid

Redacția
Încarcă...