RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Parlamentarii de Pașcani anunță deblocarea investiției de la Barajul Lunca. Un ministru din cabinetul Ponta așteptat zilele viitoare să viziteze obiectivul

Doina Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, intenționează ca săptămâna viitoare să efectueze o vizită de lucru în municipiul Pașcani.

Ministrul vrea să viziteze Barajul Lunca, pentru a vedea stadiul lucrărilor și ce mai trebuie executat până la finalizarea obiectivului. Anunțul acestei vizite l-a făcut senatorul Florin Constantinescu, președintele Comisiei pentru Transport și Energie din Senatul României.

Parlamentarul local a afirmat faptul că în privința acestui obiectiv s-au luat o serie de măsuri care vor duce la finalizarea investițiilor. Mai exact, partea de acumulare a Barajului Lunca va trece la Ministerul Apelor, Pădurii și Pisculturii, în timp ce HidroElectrica se va ocupa de investiția la centrala electrică.

  

“Împreună cu miniștrii responsabili, cât și primul ministru Ponta, am ajuns la un numitor comun, iar în perioada următoare va apărea în Monitorul Oficial o hotărâre importantă. Mai exact , partea de acumulare va trece la ministrul Apelor, Pădurilor și Pisculturii, iar centrala electrică va rămâne la HidroElectrica. Doamna ministru Pană vrea să vadă la fața locului stadiul lucrărilor, iar în acest sens va efectua o vizită la Pașcani. Premierul României m-a asigurat de toată susținerea pentru ca investiția să fie finalizată în următorii ani“, ne-a declarat senatorul Florin Constantinescu, președintele Comisiei pentru Transport și Energie.

Advertisements

Conform acestuia, pentru partea de acumulare sunt necesare aproximativ 33 milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor, în timp ce pentru centrala electrică 10 milioane de euro. Aceștia bani vor fi accesați din fonduri europene.  

Deputatul Neculai Rățoi susține că a discutat și el cu premierul Victor Ponta pe marginea acestui subiect. El a insistat ca să fie demarate lucrările cât mai urgent la partea de acumulare motivat de faptul că o parte din municipiul nostru este amenințat de inundații în cazul unor căderi de precipitații.

În primul rând i-am spus să lase acum energia eletrică, pentru că  în Pașcani poate să fie inundat cartierul Lunca. Datorită acestui lucru s-au identificat soluțiile, să continuăm lucrările “, a susținut deputatul Rățoi.

Advertisements

Reamintim faptul că lucrările la acest obiectiv au fost demarate în anul 1986.    

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Grup de lucru la nivel de ministere și Hidroelectrica pentru finalizarea Barajului de la Lunca

Răzvan Grecu

“Curățenie de primăvară” în jurul Palatului Cantacuzino pentru vizita reprezentanților Agenției de Dezvoltare NE

Teona Gherasim

Primăria dă primele explicații în cazul întârzierii asfaltării trotuarului ce duce la Școala „Ion Creangă”

Răzvan Grecu
Încarcă...