Primarul Pașcaniului este resemnat după delegația de două zile de la București, în care a bătut pe la ușa ministerelor pentru a obține finanțare pentru unele obiective de investiții locale. Edilul local era extrem de dezamăgit astăzi, atunci când a fost întrebat de reporterii NewsPascani.com cu ce vești se întoarce de la Guvern. „Peste tot pe unde am mers lipsa fondurilor este prioritară. Se adună foarte puțini bani la bugetul de stat, singura sursă sigură de finanțare este atragerea fondurilor europene”, a spus Dumitru Pantazi.
Primarul a sperat că va obține finanțare pentru proiectul care prevede reabilitarea Căminului Cultural din Lunca. Din păcate Consiliul Tehnico Economic din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului a decis ca finanțarea să fie alocată anul viitor. „Ieri a avut loc Consiliul Tehnico-Economic în cadrul companiei de investiții. Noi suntem prinși cu investiția de la Căminul Cultural Lunca. Este o investiție de 2.200.000 de lei, din care 10% este contribuția proprie, din bugetul local. Ieri a trecut proiectul prin Comisia Tehnică și a primit aviz favorabil. Urmează să fie trecut pe lista de finanțare pe anul bugetar 2013”, a subliniat primarul Pantazi.
O altă prioritate o constituie extinderile rețelei de apă în Gâștești și Blăgești, dar demersul nu găsește deocamdată receptivitate la Minsterul Mediului.
„Am fost primii pe listă și am avut astfel posibilitatea să ajung la Ministerul Mediului. În 2002 a fost depus un proiect pentru extinderea rețelei de apă Gâștești și Blăgești. Proiectul a fost incomplet și nu a intrat în concurs. Urmează să-l retragem, să-l pregătim, să-l actualizăm și să găsim alte posibilități de finanțare pentru extinderea rețelelor de apă în cele 2 localități. Am fost și la Ministerul Dezvoltării, unde am luat în discuție aceeași problemă. Există un proiect cu finanțare de la Banca Centrală Europeană, pentru reabilitarea rețelelor de apă și canalizare și a stațiilor de epurare dedicat orașelor sub 50.000 de locuitori. Pașcaniul întrunește aceste condiții, urmează comisia ce va fi constituită să se deplaseze în teritoriu și cred că rețeaua de distribuție din municipiul nostru, cu porțiuni mai vechi de 20 de ani de zile, să fie reabilitată prin acest proiect”, mai crede primarul Pașcaniului.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}