
Prima conferință de presă a fostului primar Dumitru Pantazi, după mai bine de 5 ani de zile, s-a axat pe același mesaj pe care politicianul l-a adresat alegătorilor la alegerile locale din septembrie 2020. În concret, fostul primar a trecut din nou în revistă realizările administrației pe care a condus-o mai bine de 8 ani de zile.
„Noi am lăsat un portofoliu de proiecte, contracte în derulare, am lăsat un excedent de 6 milioane de lei și așa cum se constată cu ochiul liber și din analizele pe care le-am făcut. Mare lucru nu s-a făcut în Municipiul Pașcani în anul 2021. În 2012 – 2020 valoarea veniturilor bugetului local au fost de 228 de milioane. Mă refer la mandatele pe care administrația Pantazi, împreună cu echipa pe cae am avut-o în cele două mandate, am realizat venituri de 228 de milioane de lei și am cheltuit 228 de milioane de lei. Deci am ținut bugetul pe echilibru, cheltuind pe funcționare 228 de milioane de lei și 50 de milioane de lei, în procent de aproximativ 18%, pe dezvoltare, deci pe investiții. Observați că în acest moment se discută proiecția bugetului de stat pe 2022 și abia s-a ajuns la 7% din bugetul de stat bani pentru investiții pe dezvoltare. Noi am reușit în cele două mandate să asigurăm 18% fonduri pe dezvoltare,” a declarat Dumitru Pantazi, consilier local din partea PSD.
Politicianul social democrat a făcut și o scurtă trecere în revistă a stadiului de implementare a proiectelor pe care noua administrație le-a preluat spre implementare în octombrie 2020. Fostul primar Dumitru Pantazi a acuzat că în unele dintre acestea noua administrație nu a reușit să demareze lucrările.
„Am lăsat contracte de finanțare semnate, doar trebuia urmărită derularea și implementarea lor. Palatul Cantacuzino de 21.718.000 lei, Școala „Iordache Cantacuzino” 3.390.000 de lei. Palatul Cantacuzino anemic se lucrează acolo, mare lucru nu se vede, la Școala „Iordache Cantacuzino” s-a lucrat o perioadă, iar acum s-au întrerupt practic lucrările. Grădinița și Creșa 5.770.000 de lei, nu s-a făcut nimic acolo. Simplificarea procedurilor administrative de digitalizare 2.643.000 de lei. Extindere și dotare ambulatoriu 10.400.000 de lei, practic nu s-a făcut nimic nici din acest proiect. Deci contracte de finanțare încheiate, cu proiecte pe fonduri europene de peste 10.000.000 de euro,” a acuzat fostul primar Dumitru Pantazi.


