Organizațiile județene ale PSD și USR din Sibiu o asociază pe Raluca Turcan, liderul organizației județene a PNL, cu miniștrii Gabriela Firea și Marius Budăi, care și-au dat demisia în scandalul azilurilor de bătrâni din Voluntari. Turcan este acuzată că a semnat acreditarea unuia din centrului pentru seniori din Voluntari.
”Având în vedere faptul că sesizări au fost încă din guvernarea în care ministrul muncii și premierul erau PNL, PSD Sibiu consideră că este obligatoriu ca doamna Turcan, dacă nu a urmat exemplul miniștrilor PSD care și-au dat demisia de onoare, să vină cel puțin cu o explicație în fața sibienilor și a românilor, să spună de ce a semnat acel act când știm, acum, că acel centru social nu îndeplinea condițiile pentru funcționare.
Nu se poate ca doamna Turcan să ocolească acest subiect care a oripilat opinia publică și să iasă cu comunicate de presă pe cu totul alte teme”, transmite PSD Sibiu.
Mesajul USR Sibiu este mult mai aspru la adresa fostului ministru al Muncii.
”Raluca Turcan a fost, nici mai mult, nici mai puțin, ministrul care a avizat în 2021 deschiderea azilelor de tortură a bătrânilor, deschise sub atenta supraveghere a clanurilor din Voluntari,
» Citește continuarea pe pagina autorului


