News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

OFICIAL Marius Șumudică nu mai este antrenorul echipei CFR Cluj

Marius Şumudică nu mai este antrenorul echipei CFR Cluj, a anunţat, sâmbătă seară, campioana României, rezilierea contractului făcându-se pe cale amiabilă.

“Conducerea clubului CFR 1907 Cluj şi antrenorul Marius Şumudică au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului.

Deşi echipa se află pe primul loc în campionat, ambiţiile conducerii privind parcursul european din acest sezon erau altele. În acest sens, pentru binele clubului, cele două părţi implicate au decis, de comun acord, să înceteze colaborarea.

Îi mulţumim tehnicianului pentru munca depusă la clubul nostru şi îi dorim multă baftă mai departe în carieră!”, se arată pe site-ul clubului.

  

Marius Şumudică era antrenorul echipei CFR Cluj din data de 2 iunie, potrivit News.ro.

CFR Cluj a pierdut, joi seară, returul play-off-ului Europa League, scor 1-2, pe teren propriu, cu Steaua Roşie Belgrad. În prima manşă, scorul a fost 4-0, astfel că sârbii s-au impus cu 6-1 la general şi vor juca în grupele Europa League, în timp ce echipa CFR Cluj va evolua în grupele Conference League.

Citește și:

CFR Cluj, reacție oficială după bătaia de la vestiare: “Ne delimităm de astfel de acţiuni”

Dan Petrescu,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Marcel Ciolacu spune că înăsprirea legii pentru șoferii care consumă droguri la volan este bună, dar trebuie aplicată atunci când testele de sânge pot veni într-un timp rezonabil: ”În acest moment durează trei-patru luni”

Redacția

Meciul Germania-Danemarca din optimile Euro 2024 a fost întrerupt 25 de minute din cauza unei furtuni puternice

Redacția

Grindeanu susține reducerea numărului de ministere: Dacă vorbim de reduceri de cheltuieli, să începem și de la ministere

Redacția
Încarcă...