
Primăria Municipiului Pașcani organizează o licitație publică pentru închirierea a cinci module comerciale situate în Piața Vale, pe strada Ceferiștilor, numărul 4. Spațiile, ce aparțin domeniului public al municipiului, au suprafețe cuprinse între aproximativ 17 și 97 de metri pătrați.
Documentația de atribuire poate fi obținută de la Compartimentul Patrimoniu și Contracte, în urma unei solicitări scrise și a achitării unei taxe de 50 de lei. Plata se poate face prin virament bancar sau la casieria Serviciului Taxe și Impozite Locale.
Termenul limită pentru solicitarea clarificărilor este 8 mai, ora 12:00, iar ofertele pot fi depuse până la data de 15 mai, ora 13:00, la Registratura Primăriei, situată pe strada Ștefan cel Mare, numărul 16.
Deschiderea ofertelor va avea loc în ședință publică pe 19 mai, începând cu ora 10:00, la sediul instituției.
„Primăria Municipiului Pașcani anunță organizarea unei licitații publice pentru închirierea a 5 module comerciale aflate în Piața Vale, pe strada Ceferiștilor.
Cei interesați să participe la licitație trebuie să trimită o solicitare scrisă către Primăria Municipiului Pașcani, în vederea obținerii documentației de atribuire, achitând suma de 50 RON prin virament bancar sau direct la casieria Serviciului Taxe și Impozite Locale.
Clarificările pot fi solicitate până cel târziu la data de 8 mai, ora 12:00, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15 mai, ora 13:00.
Ofertele trebuie depuse la registratura Primăriei Municipiului Pașcani, situată pe strada Ștefan cel Mare, nr. 16.
Deschiderea ofertelor va avea loc în ședință publică, în data de 19 mai, de la ora 10:00, la sediul instituției.
Pentru întrebări sau informații suplimentare, vă puteți adresa Compartimentului Patrimoniu și Contracte, din sediul Primăriei, sau puteți trimite solicitarea în scris, la adresa de e-mail: patrimoniu@primariapascani.ro”, a transmis Alexandru Dandu, administratorul public al Municipiului Pașcani.






