

Un cablu întins pe Esplanada din zona vale, dă bătăi de cap cetățenilor și a făcut și victime. În această dimineață, o femeie a ajuns la spital, după ce s-a împiedicat. Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Municipal Pașcani, medicul Gheorghe Carp, este vorba de o pacientă în vârstă de 68 de ani. Femeia a ajuns la unitatea medicală cu un echipaj SMURD. Din primele evaluări medicale s-ar părea că ar avea o fractură de pumn.
Problema cablului de pe Esplanadă, de care s-a împiedicat femeia care a ajuns la spital, a fost adusă în discuție de mai multe zile pe rețelele de socializare. Se pare că mai multe persoane, în special în vârstă, au căzut. Cablul de alimentare cu enegie electrică a fost tras în zonă pentru căsuțele de la Târgul de Crăciun. Autoritățile l-au vopsit cu verde pentru a atrage atenția trecătorilor, însă se pare că nu a fost semnalizat suficient.

