News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

O adolescentă este țintuită la pat de 3 ani cu tetrapareză spatică, în urma unui accident rutier. Justiția se mișcă în pas de melc

Când vrea să comunice cu părinţii săi adoptivi, Ana Maria Tănasă (18 ani) deschide ochii. Clipeşte când e de acord cu cele spuse de interlocutor şi ţine ochii deschişi când, dacă ar putea, i-ar spune „nu“. Ajunsă la vârsta marilor visuri, Ana Maria îşi ispăşeşte viaţa, ca pe o sentinţă, în patul unei case modeste din Valea Lupului.

E locul în care, de trei ani, fata e ţintuită în câţiva metri pătraţi de un diagnostic a cărui simplă rostire îţi face părul măciucă: tetrapareză spastică. La căpătâiul fetei, aproape permanent, se află familia Olariu, doi săteni din Valea Lupului care au crescut-o pe Ana Maria de când fata nu avea nici trei ani.

  

Nenorocirea s-a abătut asupra familiei Olariu acum trei ani, când copilul lor adoptiv a fost spulberat pe o trecere de pietoni de un comisar de la Garda de Mediu Iaşi. Era momentul în care pentru Ana Maria şi pentru familia sa începea un calvar susţinut permanent nu doar de soarta potrivnică, ci şi de incompetenţa crasă a autorităţilor. 

Accidentul

Ziua de 2 decembrie 2015 se anunţa una obişnuită pentru familia Olariu. Ca în orice altă zi, Ana Maria pleca atunci la şcoală, fără să ştie că, în doar câteva secunde, viaţa avea să i se schimbe pentru totdeauna.

Pe trecerea de pietoni din dreptul reprezentanţei Rombat din Valea Lupului, adolescenta ce atunci avea 15 ani a fost izbită de o maşină marca Dacia Logan, la volanul căreia se afla Eugen Sandu (61 de ani), comisar la Garda de Mediu Iaşi. Impactul a fost năucitor. Copila a ajuns în comă la spital, fiind ţinută în viaţă, câteva săptămâni, doar de aparate.

Încet-încet, Ana-Maria a început să îşi revină şi să deschidă ochii. A ieşit din comă după aproximativ o lună şi jumătate şi, după ce a primit îngrjiri medicale la diverse spitale din Iaşi, a fost trimisă acasă.

Fără a beneficia de proceduri de recuperare de ultimă generaţie, Ana Maria a rămas aproape la fel ca acum trei ani.

„Este într-o stare de minimă conştientă: deschide guriţa, închide ochii, comunicăm cu ea prin «da» sau «nu». Dacă e «da» închide ochii, dacă «nu» îi ţine deschişi. Are nevoie de recuperare, de kinetoterapie, de logoped…“, spune Maria Olariu.

16326/P/2015

Aproape trei ani au trecut de la momentul în care drama Ana Mariei Tănase era numerotată într-un dosar al anchetatorilor cu numărul 16326/P/2015.

Deşi oamenii legii au ştiut din prima zi cine se afla la volanul maşinii care a lovit-o pe fată, ba chiar au poze cu Eugen Sandu indicând trecerea de pietoni blestemată, dosarul de vătămare corporală din culpă de care este vizat comisarul nu a fost nici până ieri trimis în instanţă.

„Din toate probele dosarului rezultă atât săvârşirea faptei de către autor cât şi faptul că accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni. În acest sens, au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, raport de expertiză criminalistică întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, schiţe şi planşe foto întocmite de poliţiştii ajunşi la faţa locului. Totodată, inculpatul a indicat personal, încă de la momentul săvârşirii infracţiunii, trecerea de pietoni drept locul producerii accidentului“, ne-a spus Sandra Grădinaru, avocata care o reprezintă, pro-bono, pe Ana Maria Tănasă.

Spre comparaţie, Grădinaru a exemplificat cazul unui alt accident rutier ce a avut loc în martie 2017, produs de avocatul Victor Axinte, şi care în doar 9 luni a fost finalizat cu decizie definitivă de condamnare.

Timp de un an, la dosar nu s-a depus decât praful

În februarie 2018, avocata Anei a depus la Judecătorie o acţiune în care a contestat ritmul de melc în care se desfăşoară urmărirea penală.

Concluzia judecătorilor era revoltătoare: la acel moment se scurseseră 2 ani şi 2 luni de la începerea urmăririri penale şi, din acel timp, 1 an şi 3 luni dosarul a „stat“ în nelucrare. Sintagma exactă folosită de judecător era că urmărirea penală se efectuase până atunci „în rate“.

„Această perioadă de nelucrare nu poate fi justificată de complexitatea cauzei întrucât, practic, în această perioadă, nu s-a efectuat niciun act de urmărire penală. La aceasta se adaugă modul în care s-a procedat la administrarea probelor, cu perioadă destul de mare între acestea, administrare în rate, prin dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de persoana care pare a fi comis accidentul la peste 1 an de la data comiterii faptei, ceea ce, în ansamblu, a dus la tergiversarea cauzei“, stabileau, pe 22 februarie 2018, judecătorii.

Tot atunci, Judecătoria Iaşi a „stabilit termen“ de finalizare a cercetărilor din acest dosar pentru data de 15 septembrie. Termenul nu a fost respectat, însă.

Explicaţiile Parchetului

Într-un răspuns oferit „Ziarului de Iaşi“, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi spun că împotriva lui Eugen Sandu s-a pus în mişcare acţiunea penală în data de 30 august 2018.

„În luna iulie 2017, organele de anchetă au solicitat efectuarea unei expertize criminalistice privind dinamica producerii accidentului. Expertiza a fost efectuată de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice (LIEC – n.r. abrevierea aparţine redacţiei), fiind depusă la dosarul cauzei în luna mai 2018, fiind efectuate demersuri pentru aducerea la cunoştinţa părţilor a acestui raport. Persoana cercetată a solicitat ca un expert parte să participe la efectuarea expertizei criminalistice, conform procedurilor, după efectuarea expertizei de către LIEC, s-au înaintat actele dosarului expertului parte care, în data de 12.11.2018, a înaintat punct de vedere cu privire la dinamica producerii accidentului, care este contrar concluziilor raportului LIEC“, ne-au precizat reprezentanţii Parchetului, care urmează să aducă la cunoştinţa victimei faptul că expertul parte la care Eugen Sandu nu este de acord cu concluzia expertizei.

Potrivit expertizei LIEC, înainte de accident, Eugen Sandu conducea cu o viteză situată între 73 şi 76 de km/h şi venea înspre Iaşi.

„Locul probabil al impactului s-a situat pe marcajul pietonal, la circa 3 metri faţă de axul drumului şi cu circa 2 metri înainte de reperul fix. Numitul Sandu Eugen ar fi putut preveni producerea accidentului dacă s-ar fi conformat restricţiilor de viteză“, se arată în concluziile expertizei realizate de LIEC, pe care expertul-parte al comisarului a contestat-o.

„Noi nu vrem ca el să facă puşcărie. Nici măcar să îi a permisul, pentru că dumnealui conduce şi acum. Vrem doar să nu muncim în zadar şi să putem face ceva pentru copilul acesta. Nu ştiu ce se întâmplă, de ce dosarul bate pasul pe loc. Ne-am dori să putem să îngrjim copilul acesta, să îl ducem la tratament de specialitate, pentru care cheltuielile sunt enorme, numai cine a trecut prin asta ştie“, a încheiat Ştefan Olariu.

 

continuare pe www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Primăria Pașcani va suporta branșamentele la rețele de apă și canalizare, pentru persoanele fizice

Marius Parteni

Peste 9.500 de sesizări privind minori dispăruți, în ultimul an. Iașul printre județele de top

Redacția

Fermierul român care are un magazin unic, unde nu sunt vânzători şi paznici

Redacția
Încarcă...