
Lucrările la noua centrală termică de la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani au început și prind deja contur, marcând un pas important în modernizarea infrastructurii medicale locale. Proiectul, în valoare de 4 milioane de lei are drept scop îmbunătățirea sistemului de încălzire al unității spitalicești.
Proiectul se află într-un stadiu avansat, începând să prindă contur. Clădirea în care era amplasată vechea centrală termică a fost demolată, iar echipamentele acesteia au fost casate. Urmează etapa de instalare a noii centrale moderne, menită să deservească întreaga clădire a spitalului și să asigure un confort termic optim, alături de un consum energetic eficient.
Autoritățile locale susțin că această investiție este vitală pentru buna funcționare a spitalului și pentru creșterea calității serviciilor medicale oferite comunității. Lucrările vor continua în ritm susținut în perioada următoare.







