News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Mircea Rednic a fost demis de la Standard Liege, după doar 5 meciuri. În aceeași zi, echipa a anunțat noul antrenor

Mircea Rednic a fost demis de la Standard Liege. Tehnicianul român era în funcţie din luna iunie

Clubul Standard Liege a anunţat, miercuri, despărţirea de tehnicianul Mircea Rednic, care era în funcţie din luna iunie.

„Conducerea clubului Standard Liège i-a comunicat miercuri dimineaţă lui Mircea Rednic încetarea colaborării cu efect imediat.

Conducerea noastră şi Vincent Euvrard au ajuns la un acord: tehnicianul belgian în vârstă de 43 de ani tocmai a semnat un contract pe două sezoane cu Rouches. El va prelua conducerea echipei noastre de seniori începând de joi, pentru a pregăti deplasarea la Leuven.

  

În curând va fi organizată o conferinţă de presă pentru prezentarea noului nostru antrenor. Mulţumim lui Mircea Rednic pentru implicarea sa din iunie până acum şi îi urăm bun venit lui Vincent Euvrard, precum şi succes în această nouă provocare”, este comunicatul grupării belgiene.

Standard Liege l-a numit în 16 iunie pe Rednic la conducerea echipei din prima ligă belgiană. Românul a mai antrenat Standard Liege în perioada 2012-2013.

În actualul sezon, Standard Liege ocupă locul 8 în clasamentul campion…

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Bancher de la una dintre cele mai influente instituții financiare din lume, mesaj neașteptat pentru rivalii europeni: „Să fie mai mari”

Redacția

VIDEO Șah: Magnus Carlsen și motivul incredibil pentru care a pierdut ultimul său meci în calitate de campion mondial

Redacția

Starea de asediu, luată în calcul de autoritățile de la Moscova. Evenimentele publice au fost anulate

Redacția
Încarcă...