News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Mihai Tudose, propus pentru titlul de ”Cetățean de onoare al Brăilei” / Primar: „Realizarea podului se datorează ambiției și determinării lui Tudose / A fost acuzat că ar fi hărțuit o asistentă în perioada în care a fost europarlamentar

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a anunțat că va supune votului Consiliului Local Municipal, în ședința din luna aceasta, un proiect de hotărâre prin care politicianului brăilean Mihai Tudose, europarlamentar PSD și fost prim-ministru, să i se acorde titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Brăila, relatează DeBrăila.

Propunerea îi aparține chiar edilului social-democrat, care vorbește despre „o distincție onorifică pentru cea mai mare investiție din România ultimilor 30 de ani”, cu referire la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, în contextul în care contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost semnat în ultima zi de mandat ca premier a lui Mihai Tudose, pe 15 ianuarie 2018.

”Chiar și aprecierile publice ale politicienilor care au deținut funcția de prim-ministru după ianuarie 2018, oponenți politici ai lui Mihai Tudose, arată că meritul despre care am vorbit anterior este unul real și evident”, se mai menționează în expunerea de motive publicată de primarul Marian Dragomir.

Mihai Tudose, în vârstă de 56 de ani, este vicepreședinte PSD la nivel național și deputat în Parlamentul European. Din anul 2000 și până în prezent, Tudose a fost deputat, președinte de comisie parlamentară, ministru al Economiei în două guverne și prim-ministru.

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

43 de maimuţe care au scăpat dintr-un laborator american de cercetare sunt căutate de autorități, la trei zile de la evadare / Cât de importanţi sunt macacii Rhesus pentru cercetarea medicală

Redacția

Sfaturi pentru Evitarea Greșelilor la Matematică, Trucuri pentru Învățare Ușoară și Aplicații care Îți Îmbunătățesc Notele

Redacția

WTA Praga: Campioana de la Roland Garros 2021, eliminată în optimi de ocupanta locului 251 mondial

Redacția
Încarcă...