NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Măsuri de ordine și protecția la manifestările tradiționale de la Ruginoasa

Reprezentanții poliției județene anunță că vor asigura ordinea și liniștea publică mâine, atunci când vor avea loc manifestările tradiționale de la Ruginoasa. Au fost luate toate măsurile necesare ca obiceiul să se desfăşoare în limitele legale, iar echipele operative formate din poliţişti de la ordine publică,  rutieră, investigaţii criminale, luptători S.A.S. şi din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase sunt pregătite să acţioneze cu fermitate, dacă situaţia o va impune.

 

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, chestor de poliţie Scripniciuc Ioan a dispus luarea unor măsuri suplimentare (constituirea unor dispozitive de ordine şi siguranţă publică şi de grupe de intervenţie-rezervă), în contextul manifestărilor tradiţionale din data de 31 decembrie anul curent, din comuna Ruginoasa, judeţul Iaşi pentru asigurarea ordinii şiliniştii publice.

  

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi respectă obiceiurile locului, însă manifestările prilejuite de acestea nu justifică încălcarea legii. Astfel, informăm participanţii că vor fi luate măsurile prevăzute de lege împotriva celor care vor încălca normele contravenţionale sau penale.

Atragem atenţia asupra faptului că încăierarea, ultrajul contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, vătămarea corporală, distrugerea, împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice constituie fapte cu caracter penal, care pot fi  pedepsite cuînchisoarea.

Solicităm locuitorilor comunei Ruginoasa să se manifestepaşnic în cadrul evenimentului, pentru ca toţi participanţii să se bucure, în linişte, de un obicei străbun.

În intervalul 26-29 decembrie anul curent, poliţiştii din cadrulServiciului de Ordine Publică, Poliţiei Municipiului Paşcani, Secţiei de Poliţie Rurală Paşcani şi Posturilor de Poliţie arondate  au desfăşurat acţiuni în zona comunei Ruginoasa, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, preîntâmpinarea comiterii de infracţiuni cu violenţă, precum şi pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere.

Acţiunile vor continua şi înaceastă seară, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă pentru toţi cetăţenii comunei Ruginoasa.

 

 

Advertisements

Related posts

Femeie accidentată pe trecerea de pietoni din fața școlii Iordache Cantacuzino! Al cincilea accident în ultimul an de zile!

Marius Parteni

El este tânărul de 19 ani cu BMW care a făcut praf două maşini, la Hârlău

Redacția

Victima din accidentul rutier de ieri seară de la Cristești a încetat din viață

Marius Parteni

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site