Omenirea observă de secole Marea Pată Roșie de pe Jupiter, un anticiclon colosal, în prezent un pic mai mare decât Pământul, cu vânturi care urlă în sens invers acelor de ceasornic cu până la 680 de kilometri pe oră.
Oricât de puternică ar fi, Marea Pată Roșie s-a diminuat semnificativ de la primele înregistrări clare ale existenței sale, în 1831. Furtuna a fost odată mult mai mare; în timp, s-a micșorat și continuă să se micșoreze.
Oamenii de știință cred acum că înțeleg de ce: Marea Pată Roșie se hrănește din alte furtuni mai mici care fuzionează în ea. Dacă nu există aceste furtuni mai mici pe care să le devoreze și să le asimileze, aceasta nu își va putea menține dimensiunile.
„Mulți oameni s-au uitat la Marea Pată Roșie în ultimii 200 de ani și au fost fascinați de ea”, spune doctorul în astronomie Caleb Keaveney de la Universitatea Yale. „Am descoperit prin simulări numerice că, alimentând Marea Pată Roșie cu furtuni mai mici, așa cum se știe că se întâmplă pe Jupiter, îi putem modula dimensiunea.”
Cândva, la sfârșitul secolului al XIX-lea,
» Citește continuarea pe pagina autorului