
Femeia spune că a câştigat 500 de lei la Loterie şi, din cauza acestui venit, ar putea fi obligată să plătească statului de cel puţin zece ori mai mult. Cazul ieşencei a ajuns în atenţia reprezentanţilor Primăriei Iaşi.
O femeie de 39 de ani din Iaşi care îşi creşte în condiţii modeste cei şase copii ar putea fi obligată la plata către Primărie a unei sume pe care nu şi-o permite. Mioara-Maria Jacotă a fost chemată la Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Iaşi pentru a oferi lămuriri cu privire la un câştig pe care l-a avut, anul trecut, la jocurile de noroc.
Femeia a primit, zilele trecute, o notificare prin care este chemată la discuţii, fiind somată să explice de unde a avut un câştig de 515 lei, dar, mai ales, de ce nu l-a declarat.
„Având în vedere adresa transmisă de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială cu privire la veniturile realizate în 2018 (perioadă în care aţi fost beneficiară de ajutor social), a reieşit faptul că în ianuarie 2018 – decembrie 2018 figuraţi cu venituri nete realizate din jocuri de noroc în cuantum de 515 lei. Întrucât, ca urmare a verificărilor existente, venitul declarat a fost de 0 lei, vă aşteptăm la sediul DAS pentru clarificarea situaţiei“, se arată în hârtia primită de femeie.
Speriată că ar putea plăti mai mult de zece ori decât a câştigat la Loto, femeia a apelat la un avocat, care a fost de acord să o ajute.
„Am jucat la Loto pentru că a fost ziua unui copil şi am vrut să îi fac o surpriză. De banii câştigaţi le-am cumpărat cadouri de Sărbători, dulciuri. Când am depus dosarul de ajutor social la Primărie, nu mi s-a spus nimeni că dacă câştig la Loto trebuie să declar venitul. Am făcut o declaraţie că nu am alt venit în afară de alocaţia copiilor. După ce mi-am depus dosarul s-a nimerit să câştig la Loto. Am avut un noroc şi acum trebuie să plătesc din urmă şi mai mult“, ne-a spus Mioara-Maria Jacotă, fostă Răuţ.
Femeia îşi creşte singură cei şase copii, după ce s-a despărţit de soţ. Munceşte cu ziua şi, din veniturile sociale, le asigură, cât poate, traiul de zi cu zi celor mici. Copiii au vârste cuprinse între 2 şi 13 ani.
Articol integral pe www.ziaruldeiasi.ro


