RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

MAE a convocat-o pe ambasadoarea Austriei. Reacție dură după refuzarea aderării României la Schengen

Ambasadoarea Austriei la București a fost convocată la Ministerul de Externe pentru un ”protest” față de votul negativ privind aderarea României la Schengen. MAE amenință că veto-ul ”va produce consecințe inevitabile asupra relațiilor bilaterale”.

Bogan Aurescu FOTO Mediafax

Bogan Aurescu FOTO Mediafax

Într-un comunicat transmis joi, MAE consideră că votul negativ dat de Austria împotriva aderării României la spațiul Schengen este „complet injust şi lipsit de orice motivare obiectivă“, mai ales în condiţiile în care România a acţionat cu deschidere şi transparenţă în relaţia cu toţi partenerii europeni, inclusiv Austria, iar gradul de pregătire a ţării noastre în aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen a fost confirmat, în repetate rânduri, de experţii UE şi ai statelor membre, cel mai recent cu prilejul celor două misiuni de evaluare care au avut loc în lunile octombrie şi noiembrie 2022.

  

„Din păcate, Austria a decis să ignore toate aceste elemente prin votul negativ exprimat astăzi, în contradicţie flagrantă cu poziţia favorabilă exprimată de celelalte state membre şi în pofida demersurilor politico-diplomatice intense derulate pe lângă partea austriacă, la toate nivelurile, prin care partea română a prezentat ministerului de interne şi celorlalte autorităţi din Austria argumente convingătoare, realiste şi pertinente, atât privind nivelul de pregătire tehnică,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Toyota și Lexus: record de vânzări în Europa în primul semestru

Redacția

O nouă terapie împotriva cancerului „deghizează” tumorile în carne de porc pentru a declanșa atacul imunitar

Redacția

ANALIZĂ Care sunt principalii pretendenți la succesiunea prim ministrului britanic Boris Johnson

Redacția
Încarcă...