
Propunerea de a acorda ajutoare financiare de sărbători, pentru cele mai defavorizate familii din Pașcani, a scos la iveală tensiuni majore în cadrul opoziției locale. Consilierul PSD Vlad Macovei a inițiat un amendament pentru acordarea unor tichete sociale în valoare de 100 de lei, de Paște și de Crăciun, pentru aproximativ 347 de persoane cu venituri mici. Deși impactul bugetar estimat era redus, de aproximativ 14.000 de euro anual, amendamentul a fost respins, iar lovitura decisivă a venit chiar din interiorul propriului partid.
Fostul primar Dumitru Pantazi, în prezent consilier local și coleg de partid cu inițiatorul, a votat împotriva proiectului, motivând că o astfel de discuție ar trebui să aibă loc la aprobarea bugetului local, dacă vor exista fonduri.
Vlad Macovei s-a declarat surprins de această atitudine, sugerând că votul negativ nu este unul administrativ, ci politic. El a lăsat să se înțeleagă că există o „răcire” a relațiilor între „garda veche” a partidului și noua generație, recunoscând că nu se află în „grațiile” fostului edil pentru a prelua conducerea filialei PSD.
„Am primit din partea lui, chiar nu mă așteptam, un vot… un vot împotrivă. Nu cred că impactul la bugetul local de 100 RON per persoană ar fi fost atât de mare. Nu cred că mă aflu în grațiile domnului Pantazi pentru a putea lua frâiele acestui partid și cumva dumnealui nu a votat acest proiect azi doar strict personal, faptul că a fost cumva inițiat de mine”, a declarat Vlad Macovei, liderul grupului PSD.
Amendamentul lui Macovei a fost aprobat de consilierii PSD și AUR, în timp ce aleșii locali din PNL, alături de Dumitru Pantazi de la PSD și Cristian Rățoi de la Pro România s-au abținut.
Menționăm că în PSD sunt două tabere care își doresc asumarea candidaturii pentru alegerile locale din 2028: cea a lui Vlad Macovei, care are susținerea actualului președinte al PSD Pașcani, Dragoș Ionescu și cea a lui Ionuț Prodan, care are susținerea fostului primar Dumitru Pantazi.


