RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
EvenimentLocal

Luna Culturii la Pașcani dedicată scriitorului Mihail Sadoveanu! Mâine va avea loc slujba de pomenire a marelui prozator

Luna noiembrie este declarată Luna Culturii la Pașcani, toate manifestările organizate de Casa de Cultură din municipiu fiind dedicate scriitorului pășcănean Mihail Sadoveanu.

Pe parcursul întregii luni vor avea loc o serie de evenimente culturale, printre care spectacole de teatru, expoziții de artă, festivaluri pentru copii și tineret, concerte și simpozioane. Manifestările sunt organizate în parteneriat cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, precum și cu instituțiile de învățământ din Pașcani — Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc”.

Mâine, 5 noiembrie, la ora 10.30, la Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, va fi oficiată o slujbă de pomenire la 64 de ani de la dispariția scriitorului Mihail Sadoveanu, de către părintele protopop Gheorghe Muraru.

Programul cultural va continua joi, 6 noiembrie, la ora 16.30, cu vernisajul expoziției de pictură „Pe ulița satului”, organizat la Galeria de Artă „Arcadia”. Vor expune artiștii Lucica și Gheorghe Ciobanu, iar prezentarea va fi susținută de Carmen Olaru și Petru Pădurariu.

  

Pe 17 noiembrie, de la ora 19.00, publicul este invitat la spectacolul de teatru „Maitreyi”, după Mircea Eliade, în dramatizarea lui Dani Popescu.

Un alt moment de interes este concertul-lecție „Rhythm and Blues”, programat miercuri, 19 noiembrie, ora 17.00, în sala de spectacole a Casei de Cultură, susținut de Julie Mayaya, Jul Baldovin și Baldovin Blues Band.

Manifestările dedicate lui Mihail Sadoveanu se vor încheia sâmbătă, 29 noiembrie, la ora 11.00, cu Simpozionul „Cum îl mai putem citi pe Sadoveanu”, organizat la Galeria de Artă „Arcadia”. Printre invitați se numără prof. univ. dr. habil. Claudia Costin, lect. univ. dr. Ioan Farmuș și prof. dr. Ioan Leonardo Atudorei.

Prin aceste activități, Casa de Cultură din Pașcani își propune să promoveze valorile culturale locale și să omagieze personalitatea complexă a lui Mihail Sadoveanu, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii române.

Related posts

Încep Sărbătorile Iașului 2021! Calendarul complet al evenimentelor. Primăria cheltuie 900.000 de lei pentru toate manifestările

Redacția

Copiii din Pașcani au intrat în Atelierul lui Moș Nicolae

Teona Gherasim

Postul Adormirii Maicii Domnului – preot protopop Pavel Postolachi (VIDEO)

Cătălin Cocoș
Încarcă...