Pe Luminița am cunoscut-o bătută. În 1990 Piața Universității. Și cred că dacă nu-l cunoști pe om atunci, în absurdul și amarul întâmplărilor, nu-l cunoști de loc. Apoi, m-am bucurat în anii ce-au fost de limba ei latină, pe care n-a lăsat-o deoparte, decât după ce Ministerul a tăiat orele precum măcelărul vaca 2 miliarde. De fiecare dată Luminița a avut tonul egal și capul ei a stat sus ca să-nțeleagă lucrurile în profundul lor. Adică, dece s-a-ntâmplat? Asta este Luminița Matei, pentru mine, cea mai mișto profă pe care o cunosc. Că tot vorbim de profesori, de deschiderea noului An Școlar.
Pe Luminița Matei o știam de ceva timp.
Dar de cunoscut am cunoscut-o bătută. Împreună eram în 1990 în Piața Universității, normal. Dar ea era mai în Piață decât eram eu. Atașamentul ei este nețărmuit. Când alege un drum merge pe el. Misiunea, Luminița, o vede întrutotul sau de loc. Și nu este genul fanatic, nu. Luminița nu este o fanatică. Luminița își trăiește opțiunile de una singură. Este rar un asemenea om. Mai ales că nu doar spiritul este ultragiat, bătut ca șnițelul este trupul. Când mintea mai închide ochiul, trupul te face dureros de viu.
» Citește continuarea pe pagina autorului
