
Au fost depuse șase oferte pentru contractul de proiectare și execuție al Lotului 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos din Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni, parte din #A8 – Autostrada Unirii.
Valoarea estimată: aproximativ 6 miliarde lei (fără TVA), finanțată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Transport 2021–2027, iar durata contractului este de 46 luni (10 luni pentru proiectare și 36 pentru execuție).
Traseul acestui lot se desfășoară pe teritoriul județului Iași și este o verigă esențială pentru conectarea Moldovei de Transilvania și Europa, iar la Ungheni, A8 se va conecta cu un nou pod peste Prut, consolidând legătura cu Republica Moldova.
Este un nou pas concret pentru realizarea unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din România. A8 este Autostrada Unirii și trebuie tratată ca o prioritate națională.


