News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Lovește și fugi, cea mai mare greșeală pe care o poate face un șofer

Un tânăr de 17 ani din Pașcani s-a prezentat ieri seară la Spitalul Municipal acuzând lovituri în zona spatelui. Acestea ar fi fost provocate de un autoturism care l-a acroșat în timp ce se îndrepta spre casă, pe str. Moldovei. Potrivit tânărului, după lovitură, șoferul a oprit pentru scurt timp pentru a vedea ce s-a întâmplat, dar a plecat fără a mai coborî din mașină.

La Spital, medicii i-au pus adolescentului diagnosticul de traumatism toraco-lombar. Potrivit dr. Diana Acsinte, purtătorul de cuvânt al unității, după ce a fost stabilizat, tânărul a fost dirijat către Spitalul de Neurochirurgie din Iași pentru investigații suplimentare.

Poliția Rutieră face verificări pentru a stabili modul în care a fost lovit băiatul. „Tânărul susține că în jurul orei 22.00, în timp ce se deplasa pe Șos. Neamțului, a fost acroșat de un autoturism care se deplasa din Pașcani către Moțca. Lucrătorii Biroului Rutier fac verificări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care tânărul a suferit lovitura și dacă într-adevăr a fost victima unui incident rutier. În funcție de rezultatul cercetărilor se vor lua măsurile legale ce se impun”, a declarat cms-șef Tiberiu Dogaru, adjunctul comandantului Poliției Pașcani.

  

Menționăm că, potrivit Codului Penal, art. 338, părăsirea locului accidentului poate fi pedepsit cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Amenzi de 93.680 de lei date de Poliția Locală în primele 7 luni ale anului

Răzvan Grecu

Amenzi aplicate de polițiști în zilele de sărbătoare la Pașcani și Lespezi

Diana Marcu

Programul pilot de monitorizare a agresorilor cu brățări electronice începe de la 1 octombrie

Redacția
Încarcă...