Praf în ochi, cu asta s-au ales şoferii care au sperat ani la rândul la o cale de acces rapidă spre Moldova. Până în prezent, există un teanc de studii pentru Autostrada Iaşi-Târgu Mureş şi se pregătesc alte grămezi de documentaţii plătite cu bani grei pentru o şosea rapidă care să asigure accesul dinspre Suceava spre Bacău.
Mai mult, în urmă cu câteva săptămâni, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale ale României a făcut un anunţ surpriză. A scos la licitaţie alte trei contracte care prevăd revizuirea studiilor pentru Iaşi-Târgu Mureş, documentaţii considerate depăşite şi exagerate în condiţiile în care un kilometru de drum ajungea, în medie, la 30 de milioane de euro. „Iaşi- Târgu Mureş este o autostradă care costă extraordinar de mult şi nu s-au aprobat indicatorii tehnico-economici. Este foarte scumpă, nu neapărat în sensul kilometrului de drum, ci ce presupune ea. Trece prin situl Natura 2000, care presupune o serie de protejări, o serie de construcţii speciale. Costă aproape 30 de milioane de euro pe kilometru. Întrebarea este: îşi permite România?“, explicau, anul trecut, oficialii CNADNR.
Contestaţii pe bandă rulantă
La câteva luni distanţă, pe 30 mai 2014, au fost lansate trei licitaţii cu bugete considerabile pentru refacerea documentaţiilor la Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, împărţită în trei tronsoane. Astfel, pentru „Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Neamţ (Paşcani)-Iaşi-Ungheni“ s-au estimat costuri între 26,1 şi 30,9 milioane de lei, fără TVA. Licitaţia ar trebui să aibă loc pe 17 iulie, dar deja au fost depuse numeroase contestaţii, cea mai recentă fiind înregistrată în urmă cu două zile de AECOM. Procedura de licitaţie a mai fost contestată la câteva zile de la publicarea anunţului online de Via Design, Search Corporation şi Technic.
Contractul de „Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Ditrău-Târgu Neamţ“ este estimat la 43,6 milioane de lei, fără TVA, şi a fost contestat, de asemenea de aceleaşi firme: Via Design, Search Corporation şi Technic. Aceleaşi contestaţii au fost înaintate şi pentru „Revizuire Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş- Ditrău“. Contractul pentru care ar trebui să se deschidă ofertele pe 17 iulie este estimat între 33,2 şi 39,3 milioane de lei.
Studii peste studii
Practic, pentru revizuirea întregii documentaţii la Autostrada Iaşi- Târgu Mureş, împărţită în trei tronsoane, se pun la bătaie bugete care în total pot depăşi 113 milioane de lei, asta în condiţiile în care CNADNR a mai cheltuit alte milioane de euro cu studii de fezabilitate pentru aceeaşi rută.
În urmă cu câţiva ani au fost realizate studiile pentru tronsoanele Târgu-Mureş- Ditrău – 91.6 km – SC SEARCH Corporation SRL; Ditrău – Târgu Neamţ – 118.1 km – SC IPTANA SA; Tronson Târgu Neamţ -Ungheni – 100.6 km – SC INOCSA. În urma acestor documentaţii au reieşit costuri de execuţie considerate exorbitante. Practic, s-au estimat cheltuieli de aproximativ 30 de milioane de euro pentru fiecare kilometru de drum din cei peste 300 incluşi în proiect.
Un alt episod- autostradă spre Bacău
Un nou capitol în epopeea autostrăzilor care leagă Moldova de celelalte regiunii ale ţării a fost marcat la 1 mai 2014. Oficialii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale ale României au lansat zece licitaţii pentru studii de fezabilitate la tot atâtea tronsoane de autostradă în lungime totală de 995 kilometri. Aproape jumătate dintre acestea vizează tronsoane ce tranzitează Regiunea de Nord-Est, iar ofertele ar fi trebuit deschise în această săptămână, însă din cauza contestaţiilor termenul a fost amânat pentru luna viitoare.
Studii de 32 de milioane de euro
Practic, sunt organizate licitaţii pentru studii de fezabilitate la autostrăzile Siret- Paşcani (100 km), Paşcani- Bacău (95 km), Bacău-Braşov (170 km), Bacău- Focșani (120 km). Cele mai scumpe documentaţii sunt cele pentru tronsoanele de la Bacău spre Braşov şi spre Focşani. Studiile de fezabilitate pentru Bacău-Braşov au valori estimate între 44,5 şi 53,1 milioane de lei, fără TVA, iar Bacău-Focşani între 29,6 şi 34,9 milioane de lei, fără TVA. Pentru studiile la Bacău-Paşcani sunt estimate costuri între 24,1 şi 28,5 milioane de lei, fără TVA, iar pentru Paşcani-Siret între 24,5 şi 29,1 milioane de lei, fără TVA. Practic, valorile totale pentru studiile de fezabilitate la tronsoanele care tranzitează Moldova pot depăşi 32 de milioane de euro, iar Bacăul va deveni nod rutier pentru acest tronson. Documentaţiile vor fi depuse pentru a accesa fonduri europene alocate prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi. Potrivit anunţurilor de licitaţie, la toate cele patru contracte care vizează Regiunea de Nord-Est termenul de execuţie este de 12 luni.
Documentaţii de atribuire, modificate
Toate procedurile de licitaţie au fost contestate la câteva zile de la publicarea anunţului de către firmele Search Corporation, Tecnic Consulting Engineering România, Via Design, AECOM Ingenieria, dar şi Best Consulting & Design. În urma contestaţiilor, oficialii CNADNR au anunţat că ofertele pentru acest contract vor fi deschise pe 2 iulie şi nu pe 18 iunie, cum era anunţat iniţial. Totodată, s-a decis modificarea documentaţiei de atribuire. „Înţeleg că cineva a contestat documentaţia pe motiv că am solicitat să se facă în patru luni studiul de fezabilitate şi nu în 12 luni sau în 24 de luni. Vom vedea exact care va fi situaţia“, a spus ministrul Transporturilor, Dan Şova, imediat după lansarea licitaţiilor. El a precizat că după realizarea studiului de fezabilitate va propune începerea licitaţiei pentru stabilirea firmei care va executa lucrările. Şova a mai spus că va propune şi ca finanţarea autostrăzii Paşcani-Suceava-Siret să se facă din acciza suplimentară pe carburanţi.
sursa www.ziarulevenimentul.ro
Citeste și: {loadposition articlescategoryload}


