News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Karin Kneissl, fosta șefă a diplomației austriece, s-a mutat la Sankt Petersburg și se „gâdește serios” să se stabilească în Rusia

Fostul ministru de externe austriac Karin Kneissl, care a dansat cu președintele rus Vladimir Putin la nunta sa, se va muta la Sankt Petersburg pentru a lucra la un centru academic pe care îl conduce, a anunțat agenția de presă rusă de stat Tass, citată de The Guardian.

Kneissl conduce centrul Gorki – Observatorul geopolitic pentru problemele cheie ale Rusiei de la Universitatea din Sankt Petersburg, a precizat Tass.

„Am cofondat centrul Gorki și îl conduc”, a declarat Kneissl. „Deoarece există multă muncă acolo și necesită multă atenție, nu pot face acest lucru în trecere, am decis să mă mut la Sankt Petersburg pentru această muncă”.

Într-un raport anterior, luna trecută, Tass a afirmat că fostul ministru își petrecea vacanța în satul Petrușovo din regiunea Riazan. Potrivit agenției ruse de presă, fosta șefă a diplomației austriece „se gândește serios să se mute în Rusia”.

  

Karin Kneissl a ținut prima pagină a ziarelor în 2018, când Putin a participat la nunta ei la o podgorie austriacă, unde cei doi au fost fotografiați dansând. După dans, ministra austriacă a făcut o amplă reverență în fața lui Putin.

Kneissl a fost ministru de externe austriac în perioada 2017-19 și s-a alăturat consiliului de administrație al gigantului petrolier rus Rosneft în calitate de director independent în 2021.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Nicușor Dan, despre schimbarea ambasadorului României din SUA: „O să fie o evaluare pe întreg corpul diplomatic”

Redacția

Dinamo și UTA, sancțiuni drastice după bătaia de la meci: Vor juca 4 meciuri fără spectatori şi au fost amendate cu câte 100.000 de lei

Redacția

Producătorii de spirtoase: Peste 60% din consum este nefiscalizat / Deși evaziunea fiscală e făcută de producătorii ilegali, cei penalizați suntem noi

Redacția
Încarcă...