RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Kabul: Prima rugăciune de vineri de la preluare puterii de către talibani a început cu o lecție despre înfrângerea americanilor de pe frontul afgan / Bărbații au început deja să își lase barba să crească VIDEO

Înconjurat de bărbați înarmați, un cleric musulman a condus cu ardoare rugăciunea de vineri într-o moschee plină din Kbul, pentru prima dată de când talibanii au preluat puterea în Afganistan, relatează AFP.

Eruditul și-a adunat adepții la Moscheea Abdul Rahman, începând cu o lecție de istorie despre înfrângerea Imperiului Britanic, a Uniunii Sovietice și a americanilor de pe frontul afgan.

”Afganii au manifestat astăzi din nou mândrie colectivă”, a spus el, adăugând că “afganii sunt, prin fire, un popor curajos”.

Predicile din timpul rugăciunii de vineri au fost organizate în mod tradițional de către guvern pentru a comunica mesaje politice, inclusiv despre unitatea națională.

  

De la recucerirea puterii de către talibani duminica trecută, aceștia din urmă au încercat să afișeze o imagine mai moderată decât sub regimul lor din anii 90, spulberată de intervenția militară americană din 2001.

În acea perioadă, magazinele, școlile și administrațiile se închideau și traficul era întrerupt pentru rugăciunile de vineri.

Oricine întârzia la rugăciune, anunțat de muezin (persoana responsabilă de chemarea la rugciune), risca să fie lovit cu biciul pe tibii.

Bărbații au început să își lase barba să crească

La Kabul,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Corina Crețu: Includerea canalului Bâstroe și a brațului Chilia în rețeaua TEN-T necesită aprobarea României

Redacția

Jelena Ostapenko, campioană la WTA Dubai

Redacția

Europa: după pandemie și război, care va fi viitorul prețurilor energiei electrice?

Redacția
Încarcă...