Zarva populistă stârnită acum ceva vreme de proiectul de lege privind plata pensiilor private primește un nou protagonist: Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța Supremă a atacat la Curtea Constituțională legea abia adoptată de Camera Deputaților, înainte de a fi promulgată de președinte.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
Comunicatul Înaltei Curți, în care se descriu motivele se sesizare a CCR, conține toate poncifele care au fost aruncate în spațiul public de cei care se opun acestei legi: se fură banii poporului, se încalcă dreptul la proprietate, e o lege adoptată intempestiv. Plus alte câteva obiecții care, poate deloc întâmplător, par copiate din avizul Consiliului Legislativ, semnat de nemuritorul Florin Iordache.
În primul rând, această lege nu a fost adoptată intempestiv, pentru că ea trebuia să apară acum 16 ani. Legea privind pensiile private a intrat în vigoare în anul 2006 și acolo se scria clar că o lege privind modul de plată a acestor pensii trebuia adoptată în termen de trei ani – adică în până în 2009. Numai că Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a tot întârziat elaborarea proiectului de lege până anul acesta.
Tocmai din cauza acestei întârzieri,
» Citește continuarea pe pagina autorului


