RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

IPJ :Poliţiştii în misiune pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul minivacanţei de Rusalii

Peste 500 de poliţişti din structurile de ordine si siguranţă publică, investigaţii criminale, poliţie rutieră, intervenţii rapide vor avea misiunea de a preveni ş i combate orice încălcare a legislaţiei de natură penală sau contravenţională, în perioada minivacanţei de Rusalii.

În perioada 07 – 09 iunie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi, au   fost dispuse măsuri astfel încât numărul poliţiştilor care acţionează în teren să fie suplimentat, media zilnică a poliţiştilor de ordine publică fiind de 150, iar de poliţie rutieră de 30.

Misiunile poliţiştilor sunt de asigurare a desfăşurării în siguranţă a manifestărilor religioase si cultural – artistice, acţionându-se pentru prevenirea furturilor din buzunare, poşete, genţi, a celor din autoturisme, precum şi a tâlhăriilor.

  

Sunt în atenţie zonele turistice si de agrement si lăcaşurile de cult din judeţul Iaşi, unde se preconizează prezenţa unui număr însemnat de persoane. 

 Poliţiştii rutieri acţionează pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe drumurile naţionale şi europene, în punctele cu risc crescut de producere a accidentelor si pentru fluidizarea, dirijarea si prevenirea blocajelor pe căile de acces către obiectivele turistice si mănăstiri.  

Pentru supravegherea traficului rutier, poliţiştii rutieri vor utiliza aparate de monitorizare a traficului şi înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor, urmărind în special prevenirea şi combaterea excesului de viteză. De asemenea, poliţiştii vor acorda o atenţie deosebită prevenirii accidentelor produse pe fondul conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului.

Se va acţiona pentru men ț inerea climatului de ordine ș i siguran ț ă publică , şi se vor desfăşura ac ț iuni specifice de ordine publică ș i siguran ț ă rutieră, în scopul prevenirii ș i combaterii oricăror evenimente care pot perturba ordinea ș i lini ș tea publică.

 

 Poliţiştii din cadrul structurilor de Investigaţii Criminale vor fi prezenţi în zonele unde se vor desfăşura manifestări religioase, cultural artistice, precum în zona discotecilor, pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă, furturilor sau a altor fapte de natură penală.

 

Poliţiştii de la Transporturi vor acţiona, în gări, aerogara din mun. Iaşi, şi în trenurile de călători, pe linia prevenirii şi combaterii călătoriei frauduloase, a cerşetoriei, comerţului ambulant, vagabondajului şi  depistării minorilor lipsiţi de supraveghere.

 

Pentru prevenirea furturilor din autoturisme, buzunare, genţi, poşete , poliţiştii vă recomandă să:

– nu lăsaţi  la vedere, în autoturisme bunuri de valoare, bunuri care pot atrage atenţia, obiecte de îmbrăcăminte sau bani!

– nu lăsaţi în autoturisme documentele personale sau ale maşinii!

– nu păstraţi sume mari de bani asupra dumneavoastră!

– daţi atenţie deosebită bagajelor de mână, poşetelor, genţilor pe care le aveţi, în special în zone aglomerate!

 Pentru prevenirea evenimentelor rutiere , poliţiştii rutieri vă sfătuiesc să respectaţi limitele legale de viteză, stabilite pe sectoarele de drum pe care le parcurgeţi, să nu vă angajaţi în depăşiri,  decât după ce v-aţi asigurat că puteţi face această manevră în condiţii de siguranţă si nu conduceţi autoturisme sub influenţa băuturilor alcoolice!

Citeste și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Puteţi să vă scoateţi paşaport oriunde în ţară. O schemă pentru a evita statul la coadă

Redacția

Sumă enormă plătită de un student pentru un joint cu marijuana: 7.000 de lei

Redacția

Jandarmul Zaharia reclamat la Poliție pentru amenințare cu moartea. Fosta victimă a lui Punei se simte vânat de ziariștii care investighează cazul

Răzvan Grecu
Încarcă...