Ieri, 4 noiembrie 2024, la Colegiul Național “Mihail Sadoveanu” Pașcani, s-au trăit momente pline de emoție și recunoștință în cadrul întâlnirii dedicate profesorilor pensionari. Evenimentul a fost un prilej de a evoca amintiri prețioase, de a împărtăși povești și de a schița noi proiecte, creând o atmosferă în care timpul părea să stea pe loc. În centrul acestei întâlniri s-au aflat bucuria și respectul față de cei care au modelat generații întregi de elevi.
Alexandra Atodiresei, fostă elevă, a ilustrat prin discursul său recunoștința elevilor față de mentorii lor, arătând că la Colegiul Sadoveanu, tinerii primesc resursele necesare pentru a atinge idealuri înalte. Un moment artistic deosebit a fost oferit de trupa Millo, formată din elevi talentați, care a încântat audiența cu o interpretare plină de entuziasm.
Profesoara Camelia Neață a împărtășit o reflecție emoționantă despre experiența reîntâlnirii cu școala unde a învățat și predat. A observat cu melancolie schimbările aduse de timp: o școală mai modernă, mai luminoasă și plină de profesori tineri, dezinvolți și siguri pe ei. A povestit despre momentul în care părintele Pavel Postolache a vorbit despre senectute și despre misiunea profesorului, comparând catedra cu un altar, unde profesorii își dedică viața elevilor lor.
Directorul unității de învățământ, Radu Ardeleanu a fost de asemenea apreciat pentru carisma și spiritul său organizatoric, trăsături care au fost admirate de profesorii pensionari. De asemenea, o expoziție de pictură organizată de o fostă elevă a adus o notă de sensibilitate în cadrul evenimentului, cu lucrări gingașe și pline de emoție.
„Am participat și anul acesta la secvența dedicată profesorilor pensionari din cadrul zilelor Colegiului Național “Mihail Sadoveanu”.
Pentru prima dată, am simțit că școala unde am învățat și predat se depărtează ușor de cea pe care o știam. Pornind de la imaginea școlii în deplina ei concretețe. Ca un balon scăpat din mână, a trebuit să privesc spre ea în sus. Atâta lumină, atâta culoare, curățenie, nou și spațiu! Mi-aș fi dorit să mai trec, măcar o dată, cu catalogul sub braț, pe culoarele parcă mai largi spre o clasă, oricare.
În afara colegilor pensionari, am recunoscut puțini profesori. Majoritatea celor tineri îmi erau necunoscuți. De aceea, i-am privit atent. Si am oftat în sinea mea. Și la acest capitol am privit în sus. Mai frumoși, mai dezinvolți, mai siguri pe ei, mai liberi decât am fost noi în tinerețile noastre. Și fermecător de amabili. “Ce bine arătați , doamna profesoară!” Și eu, în gând: “Stai, să mă vezi dimineața când mă dau jos din pat.”
Părintele Postolache ne-a vorbit cu harul său bine știut despre senectute, ne-a spus că și catedra este un altar de unde profesorii slujesc pe micii Dumnezei care sunt copiii. Acuma, eu vin și zic că asta e cu dus și-ntors…
Mi-aș fi dorit și eu un director ca Radu Ardeleanu. Carismatic, sever cât trebuie, dar și “de gașcă”, gospodar, atent si cu umor. Nu zic că directorii mei n-au fost de treabă, dar cam scorțoși (că așa cerea apretul de partid) și, neapărat, cu destui ani de experiență.
O fostă elevă ne-a pregătit o mică expoziție de pictură, cu tablouri gingașe, frumoase și sensibile ca și ea.
Anca Aparaschivei ne-a cadorisit cu un fragment dintr-o piesă de teatru interpretată de inimoșii de la Millo.
M-am simțit bine și înduioșată. Vă mulțumesc, dragi colegi!”, a transmis prof. Camelia Neață.
Această întâlnire la Colegiul Național “Mihail Sadoveanu” a fost o zi a bucuriei, a recunoștinței și a reîntoarcerii la rădăcini, o sărbătoare a valorilor și a dedicării profesorilor care au contribuit la formarea generațiilor de elevi.
