Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a anunțat că în 11 școli elevii vor merge la cursuri în trei schimburi în acest an, ceea ce înseamnă scăderea duratei orelor de curs. El s-a întâlnit joi cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar.
“Învăţământul preuniversitar din Bucureşti este, în linii mari, pregătit pentru un nou an şcolar. Luni, 11 septembrie 2023, peste 275.000 de copii din toate ciclurile de învăţământ vor începe cursurile în cadrul unităţilor de învăţământ de stat din Municipiul Bucureşti. Avem la nivelul Municipiului o populaţie şcolară în continuă creştere, iar normativele actuale impun o diminuare a numărului maxim de copii în clase. Din acest motiv, există o mare presiune a spaţiului în infrastructură şcolară din majoritatea sectoarelor”, a declarat prefectul Hopincă.
Potrivit unui comunicat de presă, de joi al Prefecturii Capitalei, din cele 427 unităţi de învăţământ de stat din Municipiul Bucureşti, la 11 dintre acestea elevii vor merge la cursuri în 3 schimburi (total sau parţial), din cauza lipsei de spaţiu, dar şi a lucrărilor de reabilitare, modernizare sau extindere. De asemenea, din cauza lucrărilor aflate în derulare, mai multe unităţi de învăţământ sunt relocate, orele de curs desfăşurându-se în cadrul altor unităţi.
Tot joi,
» Citește continuarea pe pagina autorului