Oligarhul Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a declarat joi că nu îi pasă de această hotărâre și a amenințat judecătorii care au dat sentința. Politicianul fugar, care se află acum în Israel, consideră că dosarul este unul politic și sentința a fost o răzbunare pentru acțiunile de protest organizate în Moldova, transmite deschide.md.
„Asta pentru că, pentru hotărârea de astăzi, acești trei judecători vor ajunge după gratii foarte și foarte curând. Vreau ca ei să știe că eu și adepții mei nu vom uita asta, cum, sub presiune, a fost emisă această hotărâre ilegală și abuzivă de astăzi”, a declarat Ilan Șor, citat în comunicatul de presă emis de Partidul Șor.
Șor mai spune că nu se simte „jenat” de decizie și că nu are de gând să se conformeze.
„Nu mă simt jenat de această decizie, nu-mi pasă deloc, nu am de gând să mă conformez, iar această decizie va fi anulată exact a doua zi după schimbarea actualului regim”, a mai spus Șor.
Șefa procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin a declarat că în cazul dat sentința trebuie executată și această acțiune este una legală și nu depinde de opinia condamnatului.
» Citește continuarea pe pagina autorului


