NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Hramul Bisericii din Sodomeni! Cum s-au pregătit credincioşii pentru sărbătoarea celor doi ocrotitori, Petru şi Pavel

Credincioşii ortodocşi şi catolici i-au sărbătorit astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, consideraţi cei mai importanţi apostoli ai lui Iisus Hristos.  De dimineaţă, în toate bisericile din ţară, preoţii au ţinut slujbe închinate celor doi ocrotitori, iar enoriaşii au mers cu bucate sfinţite, la mormintele celor dragi, trecuţi în nefiinţă.

 

 

Poate cele mai emoţionante slujbe au fost cele din lăcaşele de cult închinate acestor sfinţi, care astăzi şi-au serbat hramul.  Dintre ele, şi biserica din Sodomeni, unde s-au adunat zeci de enoriaşi.

Dacă majoritatea nu s-au îndepărat de casa părintească şi fac doi paşi până la biserică, sunt şi persoane care s-au stabilit mai departe, dar pentru care distanţa nu însemnă nimic când este vorba despre origini şi simţăminte.

Rodica Zaharia este un exemplu frumos în acest sens. Locuieşte în Iaşi, însă nu a uitat de unde a plecat şi vine an de an, la hramul bisericii din localitatea în care s-a născut.

“Această zi este foarte importantă pentru noi. Este hramul bisericii, iar oamenii se adună la slujbă şi la prăznuiri. Nu mai sunt obiceiurile de altă dată, dar încă se mai menţin câteva. Este important să ne pomenim părinţii bunicii. Eu vin la părinţi, în fiecare an”, ne-a spus Rodica Zaharia.

Şi anul acesta, la fel ca de fiecare dată, a pregătit un coş cu bucate şi un paos , cu care preotul să stropească mormântul părinţilor ei. Nimic nu ar putea-o împiedica să nu ajungă în această zi, la Sodomeni. Îşi doreşte să fie sănătoasă să se poate îngriji de această tradţie, mulţi ani înainte.

“Am adus colaci, cozonaci, care sunt jertfe, conform tradiţiei, paos cu care preotul stropeşte mormintele despre care se spune că este foarte bine primit de morţi. Dumnezeu ştie ce ajunge la ei, noi avem datorie morală să ne pregătim în aceste zile. Am pregătit şi pomelnice pe care preotul le va citi la morminte. Vin de la Iaşi în fiecare an, de hram. Cine ştie dacă va face cineva şi pentru noi acelaşi lucru, când n-om mai fi. Se spune că din pomenire, jumătate merge la cel care nu mai este, iar cealaltă jumătate , la cel care face panachida”, ne-a mai spus femeia.

În tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară; aceasta marchează miezul verii agrare şi începutul secerişului.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Alaiuri de colindători la Primăria Pașcani

Teona Gherasim

Eveniment cultural în comuna Heleșteni: “Festivalul de datini şi obiceiuri româneşti”

Teona Gherasim

Propunere pentru weekend: Festivalul Pălăriilor de la Ruginoasa

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site