RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Haos din cauza viscolului și a zăpezii. Zonele unde sunt blocaje rutiere. Transportul public local  întrerupt pe două trasee (FOTO-VIDEO)

Viscolul și vântul puternic de noaptea trecută au creat haos. Iarna din luna aprilie a dat bătăi de cap șoferilor și a adus probleme în trafic.

Începând cu ora 03.30, de comun acord cu reprezentanții Poliției Rutiere, a fost luată decizia închiderii temporare a sectorului de drum DN 28A, km 27+400 ÷ 37+600, Gâștești – Moțca, județul Iași, din cauza viscolului puternic. Pentru deblocarea drumului, în zonă sunt mobilizate utilaje dotate cu lamă și raspânditor de material antiderapant.

CLP Ecoserv SRL a anunțat în această dimineață că, din cauza condițiilor meteo nefavorabile (drum închis), transportul public local a fost întrerupt pe traseele : Pașcani-Gâștești și retur și Pașcani- Boșteni/Sodomeni și retur.

Traseele Lunca și Blăgești vor avea program normal. În funcție de condițiile meteo, societatea va reveni cu amănunte, pe parcursul zilei.

  

Conform purtatorului de cuvânt al Consiliului Județean Iași, Cristina Vartolomei, sunt blocaje pe DJ281 Lespezi Sirețel Sticlăria, DJ281 C Blăgeşti, DJ208 G Heleşteni Al I Cuza, DJ 207 Ciohorăni, DJ 208 I Vânători.

DJADP Iași a intervenit toată noaptea pentru deszăpezirea drumurilor județene. În acest moment sunt pe trasee 10 sărărițe, 3 autogredere și 2 freze.

În urma avertizărilor de ninsori şi viscol, DJADP Iași a inițiat și semnat în cursul zilei de ieri, 4 aprilie, un contract subsecvent pentru prestarea de servicii de deszăpezire. Au fost contractate toate utilajele disponibile pentru a operaționaliza drumurile județene. Din pacate, numărul acestora este limitat de faptul ca ele trebuie dislocate din alte activități și reechipate pentru intervenție pe timp de iarnă.

Având în vedere condițiile meteo extreme, cu ninsoare abundentă și viscol  dar şi faptul că mai multe vehicule neechipate corespunzator au derapat, intervenția este îngreunată. Unul dintre utilajele de deszăpezire a fost avariat de un tir și se lucrează pentru repunerea în funcțiune. Mai multe sectoare de drum județean sunt blocate în acest moment și se fac eforturi pentru a se interveni cu prioritate în zonele unde sunt semnlate mașini blocate. Evaluarea făcută acum împreuna cu cei de la Meteo arată că fenomele meteo se vor intensifica, codul portocaliu urmând a fi prelungit până mâine. De aceea, autoritățile județene fac apel la populație să limiteze deplasările între localități. Împreună cu organele abilitate, se evalueaza necesitatea de a întrerupe temporar traficul pe sectoarele de drum critice pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină şi să remedieze situația.

Informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei:

Dispecerat DRDP Iași – tel. 0232/213168

Dispecerat CNAIR:

021.9360

021.264.33.33

021.264.33.34

TELVERDE – 0800.809.360

dispecerat@andnet.ro

Imagini, pe https://www.facebook.com/DRDPIS/

Related posts

Bugetul record pentru Pașcani a fost votat! Fondurile europene și guvernamentale susțin nivelul bugetar!

Marius Parteni

Modificări rutiere în zona Clubului Copiilor și strada Vasile Alecsandri

Marius Parteni

Daca vrei sa scapi teafar in caz de cutremur, trebuie sa stii aceste lucruri! Un deputat iesean te invata cum

Redacția
Încarcă...